Sunt alt om

Dintr-un conglomerat de intamplari si povesti cu diversi oameni am ajuns sa (re)dezbat si (re)gandesc o anumita perioada din viata mea. Bucati, franturi, majoritatea pozitive.
Mi-am dat seama ca, deloc afectata de scheletii din dulap, incep sa fiu degajata in a "nara" si a trage concluzii "post-mortem". Desi mi-am propus ca anumite subiecte sa fie inchise pe veci, prin simplul fapt ca le pot dezbate cu nosalanta denota ca...sunt pe drumul cel bun. Asta stiam oricum.
Nu stiam insa ca sunt capabila sa NU am resentimente si sa privesc doar partile pozitive ca fiind parti ce...ma compun pana la urma.
Ei bine si cum ma lasam eu coplesita de aura asta pozitiva si pacifista care incadreaza doar partea plina a paharului, subconstientul meu (neimblanzit) a tinut musai sa-mi dea o lectie. Din aia dura.
Am avut un vis...extrem de real care a durat o noapte intreaga. Desi m-am trezit de vreo trei ori, realizam ca "e doar un cosmar" si incercam sa ma linistesc...visul continua, din locul in care il lasasem, de fiecare data cand adormeam.
In visul meu m-am "teleportat" exact intr-o situatie "de criza" care se aplica noii mele persoane. Adica: eu cea de azi, un anumit personaj din trecut, un eveniment de socializare, o situatie de salvat-aparente si multe multe reprosuri adresate mie. O conversatie pe care n-o intiasem, n-o doream, dar, din pacate nu aveam cum s-o evit.
Cumva orgoliul imi dicta sa rezist, sa incerc sa fac fata situatiei in cel mai diplomat mod posibil. Ma simteam incredibil de incatusata de emotii negative, furie, panica, teama, stres. Nu doream sa ma cert dar eram pusa in situatia arhi-cunoscuta de a-mi spala "rufele murdare" in public si de-a gestiona tensiunea generata de puhoiul de reprosuri.
Eram neputincioasa pentru ca nu mai gaseam nicio punte de legatura intre omul care am fost eu atunci (si caruia i se aduceau reprosurile) si omul care sunt eu acum (de pe alta planeta). Era ca si cum ai trage la raspundere un epileptic pentru gesturile necugetate pe care le-a facut in timpul unei crize de epilepsie.
Cel mai ciudat sentiment (pe care l-am experimentat vreodata) era acela de stomac strans, panica si nervi care pur si simplu nu se potriveau, nu puteau fi alocate noului EU. Nu intelegeam cum e posibil ca sentimentele acelea, atat de cunoscute, sa ma atace intr-un mod atat de violent.
Mi se parea aberant si anormal ca eu sa interactionez cu cineva care e capabil sa-mi genereze o asemenea stare negativa. Voiam sa fug...dar nu puteam.
Cumva, mintea imi spunea "nu poate sa fie reala situatia asta, visezi tu Cristina, asa ceva nu se intampla, nu mai trebuie sa fii niciodata supusa la asa ceva".

M-am trezit. Tremuram, aveam stomacul strans si niste cearcane proeminente. M-am dus in oglinda si-am regasit-o pe Cristina cea obosita si incredibil de trista. Nu dramatizez si nu incerc sa dau amploare, insa mi se parea ... wow...ca am supravietuit unei singure nopti (chiar si vis fiind) cu astfel de trairi violente.

Mi-am dat seama ca doar eu pot sa ma conving (pe mine) ca (acum) panica, agitatia, frica, nervii, tensiunea, violenta verbala sunt niste sentimente de care m-am dezbracat. E adevarat, inca ma pot atinge, insa NU le mai pot gestiona, nu (mai) STIU sa le folosesc ca si metoda auto-aparare. NU mai fac parte din mine ca om, din viata mea, din trairile mele, din mediul meu, nu le regasesc nicaieri printre oamenii din viata mea.

Am calm, am cel mai frumos calm, am ras, din ala din suflet, am nebunie, din aia constructiva, am aventura, am cuvinte frumoase, am trairi noi, am emotii, am rabdare, intelegere, libertateeeeee.

Cu aceste lucruri in minte, am reusit incet-incet sa ma destind, sa ma relaxez si sa realizez ca eu (azi) nu mai am nimic in comun cu mine (de atunci). Nu credeam ca oamenii se pot schimba, credeam ca suntem compusi din toate experientele noastre trecute care ne intaresc, ne calesc, ne educa. Ei bine, eu (azi) NU sunt suma acelor intamplari si nu m-au educat sa fiu altfel decat atunci. Pur si simplu nu mai exista nicio parte conectata la omul care eram.
Nici nu voi sta sa analizez, sa pun intrebari sau sa caut explicatii psihologice. Ceea ce am simtit, dupa noaptea asta oribila a fost suficient cat sa nu mai vreau sa experimentez niciodata (nici macar intr-un vis) trairi de genul.

Ma simt atat de natural sa fiu cine sunt azi incat nu-mi mai pasa cine sau ce m-a construit.