E important sa fii important

Din dorinta de-a ma auto-proteja m-am ghidat o luuuungaaa perioada de timp dupa niste "principii solide". Mai intai am incercat sa ma conving (eu pe mine) ca n-am nevoie de oameni, ca nu-mi plac oamenii si ca nu vreau sa fiu placuta de oameni. Si-am facut cam tot ce mi-a stat in putere sa imi castig titlul suprem de scorpie veritabila. Mi-a iesit.
Apoi, pentru ca oricum eram convinsa ca "in cele mai importante momente ale vietii esti singur" am incercat sa ma dezic de orice fel de emotii/sentimente/atasamente ce m-ar fi facut vulnerabila. Am renuntat la a avea asteptari pentru ca "daca n-ai asteptari n-ai nici dezamagiri".
Mi-a luat ceva vreme sa inteleg ca un om ca mine, al extremelor, un om alb sau negru nu poate dospi intr-o stare de mijloc. Pot sa fiu om sau pot sa fiu robot. Cu trairi sau de piatra.

Dupa un miliard de experiente (frumoase, urate, nu conteaza) m-am trezit ca un fel de hibrid: un robotel ce iubeste poezia :) Cand se punea problema sa simt ceva eram robotel incapabil, dar in momentele in care eram coplesita de atentie deveneam maleabila precum plastilina.

Cel mai greu lucru pe care mi l-am recunoscut (eu mie) in oglinda a fost ca imi place sa contez. Eu, pentru ceilalti. Asta insemna ca...trebuie sa fac ceva in sensul asta. Initial am intrat in panica: "daca nu contez?!?"

O parte din mine inca uraste cat de vulnerabila devine in acest proces. Insa cealalta parte din mine iubeste importanta pe care i-o aloca oamenii dragi. Da, am ajuns si aici. Imi plac oamenii: oamenii mei...oamenii noi, oamenii...aproape toti.

Of si sunt atatea zeci de ganduri, contradictii de-ale mele, nebunii ale momentului si atatea sechele de invins incat chiar si azi exista momente in care imi vine sa fuuug, sa ma ascund sub pamant si sa-mi spun: "nu contezi pentru ei Cristina, sa nu conteze nici ei pentru tine!"

Dar, din ce in ce mai des reusesc sa imi inving demonii si sa-mi contrazic temerile. Pe de-o parte am nevoie constanta de atentia oamenilor din jurul meu pentru ca asta ma motiveaza sa fiu mai buna, sa dau mai mult, sa ii primesc in viata mea. Iar pe de alta parte a conta/ a fi important/ a apartine (la modul sanatos) cuiva ne ajuta sa fim vii.

In momentul de fata as putea fi comparata cu o camera veche si neaerisita ale carei ferestre s-au deschis. Iar prin geamul larg deschis intra aerul proaspat, intra soarele, intra fluturii si e atat de bine. Tot ce trebuie sa fac e sa-mi asum riscul ca printre toate aceste lucruri frumoase se pot strecura la un moment dat si dezamagiri. Nu putem sa fim importanti pentru toti oamenii, nu putem sa contam chiar pentru toata lumea.

Daca nu-s prea optimista, as vrea sa contez pentru oamenii potriviti :)