Oricat de rationalo-pragmatico-fixista as fi eu uneori recurg la zicala "if its meant to be...it will be!" Mai pe limba noastra: "daca e sa fie...va fi".
N-am putut sa fac prea multe chestii pentru "ca trebuie". Ba mai mult de cate ori "a fost musai" am esuat. Pentru ca undeva inauntrul meu slasuieste un suflet tampit de rebel si neascultator.
Si nicicum nu-l pot educa. Pardon, nu-l pot obliga sa. Sa...ce nu vrea :)
Zilele acestea am atat de multe cuvinte nespuse pe care insa nu reusesc sa le leg intr-un articol de pus pe blog.
Dar nici ca am tragere de inima sa ma destainui. Ma intrebam eu pe mine daca asta e un semn ca etapa cu blogul se apropie de final? Poate e momentul sa ma apuc de o carte?
Habar n-am.
Dupa aproape 5 ani de cand am inceput aceasta "terapie prin scris" cu bune, cu rele...cu destainuiri mult prea sincere, cu aprecieri, cu multe critici...am ajuns sa fiu zgarcita.
Acest blog nu mai e demult un jurnal. Nici macar o "carte de oaspeti" si nici un clasor de ganduri. E pur si simplu modalitatea mea de comunica cu mine. De cate ori mi-a fost hartuit coltul de internet de atatea ori m-a durut sufletul.
Astazi insa mizez ca atunci cand va fi momentul potrivit voi avea ceva de spus. Nu pot cugeta la comanda, asa cum nu pot sa fiu altfel decat sunt.
Era nevoie totusi sa am un angajament scris, eu cu mine; Ca n-am sa ma panichez atunci cand n-am nimic de spus :)
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu