Suntem prea destepti sa traim prost!

...sau cu alte cuvinte ; viata-i prea scurta sa nu ne facem de cap.

Din ce in ce mai multe cazuri de mariaj om-cariera ajung la urechile mele. Din ce in ce mai multi oameni depresivi pentru ca...nu traiesc. Ei bine, traiesc, dar nu asa cum ar vrea.
Despre job si carierisme vorbim azi dragii mei cititori.
Sunt un om care isi iubeste jobul. Il iubesc! Oricat de grea ar fi o zi la birou pentru mine, la final, tot gasesc doua-trei motive sa fiu fericita cu ce mi-au scris degetele :) Scriu. Pentru ca asta mi-am dorit de la 9 ani, pentru ca am trecut prin diverse companii, mari, mici, am avut diverse titluri de job, pompoase, abstracte, inutile :) Si eu am vrut sa scriu. Asta fac zi de zi si imi place, vin dimineata la birou cu un zambet pe buze (acritura de mine). Anyways, desi sunt un om norocos ca fac ceea ce-mi place, eu sunt casatorita cu sotul meu nu cu jobul meu. Si oricat de amorezata as fi de cuvinte si copywriting, mai mult imi iubesc serile cu el, leneveala cu un pahar de vin bun in mana sau sa citesc o carte (de ce nu, de specialitate). Sunt o persoana extrem de ambitioasa, in competitie cu mine zilnic, vreau sa-mi depasesc limitele, sa evoluez, am pretentii sa invat ceva nou in fiecare zi si am tendinte carieriste, recunosc. Insa nu voi tragediza niciodata un esec si nu as putea sa traiesc cu teama ca "sunt in pericol la job". Nu! Nu e stilul meu.
Acum punem putin pe hold treaba cu jobul, cariera, nebunia in care ne scaldam zilnic.
Viata este simpla, fericirea este simpla, a trai este simplu. A fi organizat este simplu, a fi eficient este simplu. A folosi cele 8 ore de munca (pentru care esti platit) in mod eficient si proactiv este simplu. N-am chef de strategii corporatiste, nu aici, la mine-n casa de pe blog.
Nu este scopul meu sa fiu Steve Jobs. Nu vreau sa raman in istoria omenirii pentru inventiile mele. Da, ar fi minunat sa las macar o carte in urma, dar scrisa cu drag, relaxata, cu acelasi pahar de vin in mana....
Vreau sa vad lumea, vreau sa zambesc macar o jumatate de ora pe zi, vreau sa imi placa de mine ca OM, vreau sa citesc cel putin o carte pe saptamana si mai ales nu vreau sa-mi fac griji ca "nu o sa devin" habar n-am ce director "pana am 30 de ani".
Simplu si firesc, v-am zis. Nu imi doresc ceva iesit din comun. Nu caut miracole existentiale.
Este trist ca devenim (noi ca natie/specie) o armata de furnicute corporatiste inzestrate genetic cu dorinta de-a ajunge in varful piramidei. Multe dintre aceste furnicute habar n-au de ce fac asta. O regina furnicuta, ajunsa in varful-varfului habar n-are ca pozitia respectiva implica izolarea completa si productia de "oua" pentru "musuroi".
Robotei controlati de rate la banca si statistici financiare puse pe hartie.
OK...(or not ok) si ajungem intr-o zi sa avem REVELATIA (momentul ala in care realizezi cat esti de prost) cum ca nu ne place viata noastra, nu ni se potriveste, citim rapoarte de vanzari in somn, purtam costumul mai lejer decat pijamaua si aproape ca facem zoom cu touch pe  paginile (reale) de amintiri din copilarie ale lui Nica.
Credeti-ma, pe cuvant, mai rau de atat nu se poate. Daca pana in acel moment ai trait cu teama ca iti poti pierde jobul si n-o sa-ti poti platii ratele la banca, sau n-o sa ai bani de concediu in Grecia, te anunt cu drag ca aceste "dezastre" ar fi cel mai bun lucru care ti s-ar putea intampla. Ai ajunge in situatia in care ai fi VIU si ai TRAI. Fara de bani, fara de concediu, nu atat de mult prin ipocrizia din centrul istoric al Bucurestiului, dar crede-ma...nevoia te face inventiv.
Si....vorba mea preferata (din ultimul timp) : Habar n-ai avut cat de puternic poti sa fii pana cand a fi puternic iti este singura optiune.
sau cool
sau viu
merge si cu astea :)
Choose life !