Ganduri...cu nori

Nu pot sa va mint, nici sa va ascund...voua, celor ce uneori va sunt de folos cuvintele mele, celor ce le cititi din pura curiozitate, celor dragi ce ma citesc pentru ca ma iubesc, celor ce vin aici pentru noutati/curiozitati, de orice fel ...trebuie sa va marturisesc ceva:
ma gandesc la viitor!
La viitorul meu, la viitorul nostru, la sufletul meu, la linistea mea, la o lume mai buna, la ceva stabil, la o casa, peste timpuri lungi la un el - mic, Victor...
Asa cum toate constatarile destepte vin greu, aceasta a mea s-a lasat indelung asteptata. Am renuntat la limitarile de genul "niciodata", mi-am intrebat sufletul si mi-am raspuns sincer, acum iata-ma cu un motiv in plus sa privesc optimista spre un viitor ce am posibilitatea sa mi-l construiesc si pe care nu-l mai vreau lasat la voia intamplarii.
Insa cel mai dureros lucru pe care mi l-am recunoscut in acest moment de sinceritate...a fost ca viitorul meu/nostru nu-si prea are locul aici.
Daca doar constientizez fara sa si pun in practica voi tinde spre o viata ce acumuleaza frustrari...
Azi de exemplu m-am saturat, ma doare capul, mi-e sila, de tot ceea ce ma inconjoara.
O tara ce involueaza, o natie ce-si pierde sufletul in fiecare moment, un sistem corupt si prost, o situatie economica jalnica, oameni rai...(aici vroiam sa ajung), multi oameni rai, malefici chiar.
Falsitate, minciuna, coruptie, prostie, mizerie...
Putinele sanse cu care ne nastem pe lumea asta ajung sa fie faramitate daca nu tinem cu dintii de ele...
Ma intreb: chiar nu exista un loc mai bun? Chiar nu exista o lume mai buna care sa-mi zambeasca, unde sa pot sa exist si sa nu am tendinta sa ma otravesc?
Sunt putin obosita sa fiu optimista, sunt putin dezamagita sa cultiv speranta, sa ma prefac ca lumea e roz, sa cred mai mult intr-un univers imaginar...Sa caut cu forta bunatatea din sufletele oamenilor (acele suflete ce nu s-au pierdut inca), sa incerc sa cred in CEVA-ul himeric...
Au disparut mainile intinse, intentiile bune, prietenia, socializarea, bunul simt...
Strang din dinti, imi pacalesc mintea ca de fapt am eu o zi mai proasta si o tendinta spre macabru...dar azi spun STOP!
In afara de un om minunat cu care-mi impart si bune si rele, ajung sa constat ca nimic nu-mi mai smulge un zambet...
Am tras pentru "o cariera" de cand am ajuns in Bucuresti. Acum imi spun..."de ce cariera?"
Pentru a-mi permite un trai pe care il detest?!?
Cariera care sa imi umple viata de sedinte si intalniri, un program care-mi permite 4 ore pe seara cu familia mea (adica el) , timp pe care realmente NU stiu cum sa-l impart astfel incat sa fie de calitate.
Astept weekend-urile cu sete ca sa...dorm...si sunt atat de avida dupa "good quality time" cu el incat prefer sa nu-mi vad prietenii/amicii, sa renunt la cluburi doar pentru a petrece mai mult timp in doi!
Pentru ceea ce IMI DORESC cu adevarat sa fac...nu am timp; sa-i vad pe ai mei, sa iesim la taclale lungi cu amicii, sa ne apucam de pictura, de cursuri foto, de calatorit...
Vreau sa-l fac pe el fericit, sa-i ofer o femeie frumoasa, deschisa, alaturi, care sa-l umple de pofta de viata.
Si in loc de asta ma transform intr-un carierista, cu "Dress-code", obosita, si neimplinita...cu prea multe regrete...astenii si oscilatii de comportament.
Sa presupunem c-as vrea un copil da? Imi spun "il faci cand ai sa poti sa-i oferi ceva" Si de fapt ce ma sperie, de ce nu-l fac, ce vreau sa-i ofer? Suficienti bani sa-i angajez o bona? Bani sa-l trimit in vacante? Bani sa-i iau jucarii care sa-l tina ocupat cand eu NU sunt acasa? Asta vreau? NU! Ajung asadar sa concluzionez "nu ai timp sa te gandesti la asa ceva"
Asta daca stilul de viata, poluarea, alimentele si toti ceilalti factori externi vor permite organismului meu sa procreeze...cand..."o sa am timp sa ma gandesc la asa ceva".
Stiu ca bunatatea sta in adancul nostru, frumusetea in ochii privitorului, dar lumea de azi iti ucide pana si irealul.
Imi fura visele!
Ajung sa-mi spun "cel mai mult iti doresti o casa" ... si posibilitatile sa o cumpar sunt acelea de "profita de criza financiara si de colapsul imobiliar".
Dar "voi avea stabilitate financiara, acum cu toate disponibilizarile?"
O privesc pe femeia aceasta in oglinda si-i spun "TRAIESTE!", iar ea imi raspunde: "caut o solutie si te anunt".
Astept acel "maine" idilic de-atatea zile incat numar un an prin articole de blog, fara alte amintiri.
Dar...cu toate acestea, sunt optimista, cred, iubesc, traiesc.
Optimista ca pot sa-mi aleg un viitor mai bun, pot sa-l gandesc si nu renunt la el.
Cred ca nu toti oamenii isi pierd sufletele si n-o sa ma tem (prea tare) de semenii mei.
Traiesc, asa cum pot, uneori euforic, alteori chinuit.
Faptul ca iubesc e poate motivatia pentru care toate devin suportabile, tolerez si trec peste impedimente, am acel refugiu personal, sanctuarul meu...raiul din iad...

Am nevoie de cei ce sunt sinceri, darnici cu un sfat si care stiu sa citeasca printre randuri.
Va intreb acum ; sunteti complet multumiti de vietile voastre?(da stiu, nimeni nu e multumit, cu totii luptam pentru mai bine, asta o fac DEJA)
Aveti vre un regret, o reprimare o frustrare care va apasa de ceva vreme?
Ce ati vrea sa schimbati?
Va ganditi la viitor?Si daca da, cum arata el?