Pusee de furie

Aveam un tic...obisnuiam sa-mi rotesc verigheta prin interiorul palmei cu degetul mare. Cea mai interesanta functie a degetului opozabil :)
Eh, ticul a ramas...indoi degetul mare si...ating locul...gol cautand...ceva. Prima reactie reflex este o panica..."hei, mi-am pierdut verigheta".
Apoi, intr-o fractiune de secunda realizez...si ma apuca o furie oarba...
Controlabila, uneori.
Da. Mi se intampla, aproape zilnic...de doua saptamani incoace.
Iar daca atunci cand omul de langa tine moare, nu e decizia ta, esti sfasiat de durere si treci printr-un proces inimaginabil de doliu...atunci cand "il omori" (metaforic vorbind) e un alt proces, complexo-dureroso-furios.
Stiind ca exista, undeva acolo, el-ul...ai o tendinta bolnavicioasa sa-l cauti, sa-l certi, sa-l ierti, sa-l bati, sa-l ...ceva...orice. Apoi iti amintesti toate motivele pentru ca NU trebuie sa faci asta.
Si daca per total...viata merge inainte, sunt inconjurata de oameni frumosi, chiar uneori n-am timp sa ma gandesc la etapa in care sunt...exista totusi si mici-mici detalii care inca reusesc sa-mi scurt-circuiteze anumite momente.
Surprinzator, n-am trairi de melancolie, dor, tristete, dezamagire, nesiguranta privind viitorul sau regrete privind decizia pe care am luat-o.
Am insa extrem-extrem de multe pusee de furie.
In primul rand sunt furioasa pe mine. Pentru ca aveam impresia ca imi pot gestiona robotic sentimentele. Ma cert pentru ca ma exteriorizez prea mult, dar ma iert pentru ca doar asa ma vindec. Al naibii cerc vicios.
Apoi sunt furioasa pe prezentul care nu devine odata trecut. N-am cum sa sar etape, nici nu vreau...insa partea mea dependenta sa controleze ...VREA sa faca timpul sa lucreze mai eficient la cicatrizarea anumitor rani.

Sunt furioasa pe ... borcanul de zacusca ce nu-l pot deschide. Sunt furioasa ca nu ajung la raftul de sus fara scaunel, sunt furioasa de cate ori un barbat ma admira vizibil prin metrou, sunt furioasa pe taximetristi, sunt furioasa ca ploua cand eu as vrea sa ma lafai in Vama, sunt furioasa ca Nemo e avid dupa atentia mea si ma enerveaza la culme legislatia din Romania.

Lista poate continua...furia exista. STIU ca trebuie sa o traiesc, sa o simt, sa ma eliberez de ea treptat...insa sunt furioasa chiar si din acest motiv.
:)

Ceea ce e impresionant (chiar si pentru furia mea) este faptul ca toate aceste "lupte" sunt invizibile celor din jur.
Aparent sunt de un calm....ingrijorator.