După ?

În timpul bătăliilor personale scopul principal este să îţi învingi demonii, să-ţi depăşeşti fricile, să te vindeci şi să mergi mai departe.
Ok, să zicem că mi-e familiară psihologia asta :) Daaaarrrr, ce naiba faci după?
Ţi-ai atins scopul, ţi-ai subjugat demonii, frica nu mai face parte din tine, cât despre vindecare, te simţi de parcă ţi-au crescut două perechi de aripi :)

Şi te uiţi în oglindă (narcisisto)...şi te simţi atât de confortabil cu noul tu încât ai senzaţia că orice e posibil. Şi chiar e!
Îmi aduc aminte, undeva în adolescenţa mea, după o perioadă de lungi restricţii şi "n-ai voie acolo" sau "nu trebuie să faci aia", când tata mi-a spus că am voie să fac "orice mă taie pe mine tărtăcuţa". Am intrat în panică. Adică...totul părea ATÂT de atractiv când îmi era interzis, încât, odată obţinută libertatea supremă...nu ştiam ce să mă fac cu ea :)

Acum nu mai vorbim însă despre libertate, sunt un cal nărăvaş, e clar că nu-mi place căpăstrul :) Acum vorbim despre omul care a învăţat clar să deosebească eşecul de succes, omul care simte că a renăscut din propria cenuşă, omul care se simte mai puternic ca niciodată şi totuşi...tânjeşte să fie puţin vulnerabil.

Mintea-mi deosebeşte raţional toate simţirile şi încearcă să analizeze oportunităţile. Am depăşit etapa curiozităţilor, mai mult, pot deduce care sunt riscurile. Am depăşit etapa îndrăgostitului orbeşte şi a prostiei din timpul pasiunilor de câte un sezon. Am depăşit etapa în care credeam în poveştile cu happy end şi a dăruitului total şi necondiţionat. 
Am depăşit chiar şi etapa în care credeam că e mai bine să NU, orice. Şi mă simt ca-n versurile Depeche Mode - Newborn :
"I'm not born again
I have never lived at all
I've opened up my eyes
Now I hear the world talking
Opened up my eyes
I've just started walking"

Deschid ochii leneş, mă uit la soarele ce-mi zâmbeşte prin geam şi zâmbesc. Îmi vine să o iau la fugă, să ţip cât ma ţin plămânii că sunt vie. Dar, mai există o altă Cristina, o cam ignor eu, însă ea tot apare din când în când în oglindă. Se uită la mine cu un ochi critic, mă analizează precis-precis, milimetru cu milimetru, îmi digeră rapid toate cugetările şi-mi spune pe un ton neutru : "Mai abţine-te!"