Chimie până în măduva oaselor

Ce matematică, ce literatură, ce biologie?
Suntem 100% chimie, 100% reacţii chimice pozitive sau negative.
Nu cred că 1+1 sau Luceafărul ar putea să-mi crească nivelul serotoninei.

Suntem compuşi din transpiraţie, salivă şi lacrimi (uneori)...plus alte substanţe rezultate ... de alte reacţii...chimice.
Sufletul e chimie. Iubirea e chimie, Viaţa e chimie.
Suntem într-o permanentă adulmecare de semeni şi într-un continuu experiment de potrivire a substanţelor care ne compun.
Iar rezultatele pot fi de mai multe feluri: orgasmice, catastrofice sau intermediare.
Intermediarul durează la infinit pentru că nu ne naştem chimişti. Descoperim prin experimentare.

Dacă pielea mea reacţionează pozitiv la atingerea ta. Dacă mirosul tău îmi rămâne în nări încă 2 zile, dacă saliva ta se usucă armonios pe umărul meu...Dacă.

Apoi visăm să devenim cu toţii alchimişti şi să construim sentimente cu puterea minţii. Căutăm cu disperare "substanţa" cu care ne putem droga la infinit fără să ne periclităm existenţa.
Dependenţa bună.

Să-mi spună mie careva că dependenţa de persoană nu se aseamănă cu dependenţa de narcotice. Că te poţi opri în orice moment, că nu vrei din ce în ce mai mult sau că nu există un "drog" preferat pentru fiecare personalitate.

Să fie dragostea o reacţie chimică? Să fie ura o substanţă otrăvitoare?
Să fim noi, toţi, doar nişte elemente minuscule care îşi caută combinaţia perfectă altfel riscă autodistrugerea?

Suntem cu toţii atât de talentaţi în a genera explozii...Unele pozitive, altele cu impact major şi daune colaterale.
Desigur, le căutam mereu pe cele dintâi. De fapt, asta e şi scuza pe care o invocăm de fiecare dată  -  că am avut intenţii bune, că am căutat potrivirea perfecta, combinaţia ideală, drogul neucigător.

Suntem cu toţii chimişti. Cu suflet.