Atunci cand te uiti in oglinda si nu stii daca sa fii puternic sau trist cred ca e cazul sa-ti amintesti ca oamenii se dreseaza prin cuvinte.Dar, tot cuvintele pot lasa rani ce nu pot fi spalate nici de soare, nici de vant, nici de valuri, nici zapada nu le sterge dintr-un suflet pustiit de speranta.
Poate, noi oamenii am fost construiti ca un fel de experiment divin si ne zbatem de-a lungul unei vieti sa ne gasim rostul, sa ne gasim un suflet pereche, sa traim iubirea absoluta, sa simtim mai mult...sa nu fim niciodata linistiti.
Sau oare, odata cu trecerea anilor nostri...inocenta care ne face sa credem in povesti perfecte se pierde... Visele raman doar pe perna si sufletul o chestie abstracta?
Nu mai gasesc raspunsurile potrivite si parca nici nu-mi doresc sa lupt pentru a schimba lumea.
Ce stiu si simt 100% e ca nu asa mi-am imaginat eu ca o sa fie...
Era o vreme cand CREDEAM atat de mult in totul incat aproape ca aveam puterea sa transform imposibilul in posibil si palpabil. Atunci mi s-a cerut sa fiu mai...logica si mai rationala. Asa ca am invatat sa fiu logica. Sa imi argumentez si sa incep sa vad viata in cifre, fara sa mai cred ca "orice este posibil". Daca ar fi sa dau timpul inapoi, mi-as pastra copilarismul si toate visele acelea ilogice sau puerile. Pentru ca ele imi dadeau puterea sa cred in basme si-n roz, si-n printese atotiubite.
Visam ca zbor, ca dau din maini si ma inalt deasupra cerului, ca strabat pamantul calare pe un cal inaripat, ca am puteri supraomenesti, ca e indeajuns sa ma dezbrac de haine si prin pielea mea straluceste din interior sufletul meu. Visam...
Aveam propriul meu univers aglomerat de ganduri, cuvinte, poezii, povesti, intamplari, amintiri...o lume atat de maaaaare si de plina de libertatea scrisului incat parea ca pot pune pe o coala de hartie un infinit de trairi...
In fine. Nu este important sa privesc in trecut. Intotdeauna mi-a placut sa vad trecutul ca o lectie, un motiv sa privesti inainte. Sa vrei mai mult, sa poti mai mult, sa crezi ca nu ai aripile legate.
Las in urma copilul tembel cu multe vise in ochi. Ii spun ca realitatea e alta...sa nu-si piarda timpul desenand ...cai verzi...pe pereti!
Sa accepte tot ceea ce i se intampla ca fiind o lectie. Sa nu se mai uite nicicand in oglinda. Sa nu se mandreasca cu faptul ca este puternic... Sa isi urasca unicitatea si sa dezbrace hainele de "om special". Sa intre in normalitate. Sa se integreze in societate...
Postări
2 comentarii:
Cred ca fiecare om la un moment dat din viata isi pune intrebari de genul:sunt bine asa cum sunt?oare am procedat bine in situatia cutare?oare au incredere oamenii in mine?...si multe altele,dar daca vei lasa sa conteze toate aceste lucruri mai mult decat fapul ca tu stii exact de ce esti in stare stii exact ce bucurii sau tristeti,impliniri sau dezamagiri ai in sufletul tau si fiecare situatie in parte o gestionezi,instinctual sau logic,asta tine de unicitatea ta ca individ,si trebuie considerate experiente din care vei trage o conclzie la un moment dat.Nu incerca sa te analizezi prea tare atunci cand esti trist sau necajit pentru ca atunci sigur vei fii nemultumit,fa-o doar atuci cand te vezi frumos si esti implinit si puternic.Fii multumit de tine asa cum esti pentru ca nimeni nu are dreptul sa-ti ceara mai mult decat vrei tu sa dai si de fapt nici nu conteaza ce crede cineva.Sufletul tau conteaza!Impaca-l si fii fericit!
sunt intru totul de acord cu commentul precedent...prejudecatile si barfele, comentariile, etichetarea, asa zisa integrare intr-o anumita situatie ori societate, este pur relativa si aleatorie...cine sunt ei sa judece sufletul si mintea ta, sau a lui sau a mea ?! stiu ei oare ce ascund acestea, in adevar?! nici macar!!!! doar presupun, emit supozitii, false si total nefondate, extrem de prost argumentate, pe "impresii", atat!
ceea ce ascunzi tu, sau eu, sau el, ea, nimeni nu poate descoperi, uneori nici noi insine.si ceea ce dam lumii sa vada despre noi, este dor o proiectie, nu este ceea ce suntem noi in fapt...de ce?! de teama,tocmai de aceasta integrare, intrare in randul lumii, in asa zisa "normalitate". ce insemana normalitate in randul lumii ?! in mintea si sufletul tau ?! sa iti reprimi , innabusi ceea ce esti, ori sa scoti la suprafata "eul" interzis, neinteles, nepotrivit acestei "normalitati " ?! aceasta societate fudula si ipcorita, e la un pas de declin, in tot si toate, indiferent de rang si situatie materiala ori sociala, familiala, culturala, religioasa.tocmai pt. ca exista aceste reprimari, norme, conduite, reguli scrise ori mai putin scrise.ce este normal pt. mine poate fi anormal pt. tine si invers.nu exista vina ori vinovati. iar diferenta dintre responsabilitate si datorie este...cea care rastoana tot.fii asa cum esti tu, fara teamna de respingere, acum, caci maine s-ar putea sa fie tarziu.fiecare suntem unici, diferiti si totusi, la fel de idioti, caci nu avem curajul sa ne dezvaluim adevarata identitate.
nu-i suficient ca inghitim zi de zi, mizeriile acestei societati mediocre si inculte, pt. a mai inghiti si ceea ce suntem noi ?!
nu, sabbra, nu intra in randul prostilor, gloatei, a duzinei....iesi in fata, si spune ce ai de spus, simte ce ai de simtit, gandeste si actioneaza dupa cum iti dicteaza mintea si inima ta, nu a "societatii"...
fii tu insuti, autentica si originala, asa cum te-am cunoscut, si cum m-ai cucerit :)
Trimiteți un comentariu