Vant cu miros de mare

Vreau sa ma tavalesc printr-un nisip care-mi zgarie genunchii si imi ramane in par, apoi ma face sa stranut.
Vreau sa inspir cu toti plamanii mei de proaspat nefumator toata briza cu gust de sare, miros de namol si alge putrede.
Vreau sa inchid ochii si sa aud doar tipat de pescarus si valuri sparte in milioane de picaturi sarate. Sa ma gadile vantul si sa-mi trezeasca fiorii amortiti...
Sa ma arda soarele dar cu blandetea diminetilor umflate de somn. Sa-mi lumineze pleoapele si sa-mi incalzeaza umerii, sa-mi mangaie abdomenul si sa-mi usuce obrajii.
Iar linistea...doamne, linistea care e tesuta in toate firele de iarba sa-mi fie hrana a sufletului. Linistea de bine, cand stii ca nimeni nu te deosebeste in multime si nimanui nu-i pasa de fericirea ta.
Linistea care te intorce inapoi la auto-proclamatia ca "esti doar un mic element nesemnificativ intr-un univers mult prea mare".
Vreau somnul sub zeci de mii de stele care-si asteapta blande admiratia, la zeci de mii de ani distanta. Vreau umarul meu pe care-mi pot pune oricand obrazul, mirosul meu pe care-l pot adulmeca la infinit, ramane acolo, se amesteca cu suvitele mele de par...mirosul , mirosul, mirosul.
Vreau cel putin o dimineata confuza infofolita-ntr-un sac de dormit, cautand rasaritul ca pe o noua nastere a mea, a mintii mele, a oboselii mele, a fericirii mele.
Vreau muzica in surdina si mancarea de rapane la care tanjesc 8 luni din 12.
Sa-mi creasca in crestet ganduri de poezii si sa-mi inmugureasca ideile de scris.
Ca sunt o egoista si vreau sa am marea mea si nisipul meu si cerul meu si pestii mei si pe EL, al meu, numai al meu, cu soarele tot, la infinitul zilelor mele sarate.

Da, merg la mare :)