Echilibru si inca ceva

Am avut o noua revelatie despre echilibrul vietii, de fapt despre balanta vietii care se echilibreaza mai devreme sau mai tarziu...
Propovaduiam spirala existentiala si faptul ca ne invartim intr-un cerc pervers pana invatam atat de bine traseul incat ori ne oprim ori il schimbam. De cate ori vorbeam despre acest lucru o faceam constienta si increzatoare in experientele mele trecute, insa aceasta noua revelatie mi-a dat de gandit...

Din pacate...prea putini ajung atat de constienti incat sa VADA si sa SIMTA altceva decat rutina si monotonia unui trai deja impregnat genetic.
Eu, de cand ma stiu, am vrut parca sa contrazic orice teorie s-ar fi emis despre mine. Mai intai am vrut sa-mi contrazic parintii si sa le impun ca orice predictii ar vrea sa faca in ceea ce ma priveste s-ar insela. Am trait o copilarie si o adolescena alergand intre polii imaginari ai mintii mele... Daca eu credeam ca sunt privita ca un copil cuminte deveneam brusc opusul total. Sau desteapta, sau proasta, sau matura sau imatura, sau credula, sau jucausa...
Apoi am devenit atata de imprevizibila incat nici macar eu nu-mi ghiceam urmatoarele miscari.
Astazi, incerc sa ma scot putin din context, sa nu tin seama doar de mine si sa las unele lucruri in seama universului.
Anumite zicale nu exista doar de dragul metaforei: "timpul le rezolva pe toate" , "nimic nu este intamplator", "viata echilibreaza mereu balanta", "toate la momentul potrivit" si asa mai departe. Nu putem controla totul, iar pentr mine aceasta afirmatie este inca in fasa, asadar, va rog sa-mi admirati determinarea :)

Am trait "rezolvarile timpului" si cred in ele, am vazut cu "balanta s-a echilibrat" si m-am minunat, ramane sa experimentez "momentul potrivit" si sa constientizez sufleteste ca "nimic nu este intamplator"...

Iar...cand o voi face...am sa strig in gura mare, ca de obicei.