Egoism

Recunosc. Mi-e frica.

Am ajuns sa ma feresc de durere aproape instinctiv. Nu vreau sa mai fiu niciodata vulnerabila. Nu vreau sa dau motive universului sa se intoarca impotriva mea. Pentru ca o va face. 100%
Stiu ca nu am sa rezist la infinit ascunsa in casa, asteptand sa treaca furtuna. Stiu ca nu-mi pot detasa sufletul de corp, nu-l pot ascunde in lada de zestre si ingropa intr-un loc necunoscut...

Insa mai stiu ca fiecare alegere ne poarta spre undeva. Prefer mediocritatea momentului decat gloria unei veri nebune.
Sunt singurul om capabil sa stea in buza prapastiei si sa decida daca mai face un pas sau nu.
Se spune ca ai orgasm atunci cand mori.
Dar...mori. Inevitabil.

Pana la urma...asta e singura cale pe care nu am urmat-o niciodata. Niciodata nu am fost corecta. Am trisat si mi-am luat de la viata tot ce am vrut.
"Imi doresc", "vreau" si "trebuie sa fie asa" au fost cam singurele mele prioritati.

Poate e cazul sa astept sa se intample pur si simplu...lucruri normale. Sa nu imi iau ci sa primesc, sa nu vreau ci sa astept.
Nu stiu inca ce inseamna asta. Curaj versus liniste? Nebunie versus pace?

Un vechi proverb indian spune: "Nu judeca pe nimeni pana nu ai mers o mila in mocasinii lui".

Deocamdata "mocasinii" mei sunt inchisi in dulap.