Ping Pong, cald-rece, alb-negru

Se pare că, oricât aș încerca, totul trebuie să fie extremist în viața mea. Echilibrul acela pe care îl visez sau normalitatea la care aspir sunt tot mai greu de pus în practică. Nu mă plâng. În fiecare zi reușesc să mă imunizez puțin câte puțin vis a vis de emoțiile ce ne fac vulnerabili.
Dar...mă întreb: oare într-acolo trebuie să mă îndrept?
Ciudat, fascinant, interesant mi se pare următorul aspect (vă recomand să îl incercați și voi acasă): dacă încerc o analiză la rece cu argumente logice (eu cu mine) reușesc să mă detașez și să înțeleg/tolerez aproape orice. Dacă mă las pradă impulsului de moment, dacă "gândesc" profund și caut interpretări emoționale...se duce totul naibii.
Problema mea este că sunt un om foarte pasional. Trăiesc aproape totul mult mai intens decât este cazul, chiar și atunci când nu este cazul. Și nu știu să trăiesc puțin. Ori tot, ori nimic.
Îmi doresc să intru într-un proces de reeducare. Chiar și acum, în mintea mea, îmi setez niște condiții alb-negre. "Cristina, ori așa, ori așa, cale de mijloc nu există"
Este adevărat că, de cele mai multe ori, cea mai simplă explicație e și cea mai adevărată. De cele mai multe ori lucrurile sunt limpezi și noi alegem să le complicăm. Atunci când VREM să vedem CEVA-ul care există doar în mintea noastră. Ceva-ul bun sau ceva-ul rău. Care bun și care rău?
Uite, aici încep să mă enervez. Pentru că interpretarea pozitivului sau/și a negativului nu este posibilă fară implicațiile emoționale. Este bine/rău pentru că așa spune lumea sau pentru că așa simt? În ambele cazuri nu sunt de acord.
Și știu că îmi voi petrece o bună perioadă de timp încercând să-mi potolesc extremismul. De obicei războaiele astea psihologice purtate cu mine sunt cele mai dure.
Iar, în cazul de față...nici nu știu cine sunt eu.

Game on!