Zeci de ganduri

Iata ca-i sfarsit de iulie. Aproape ca nu-mi vine a crede.
Zilnic imi spun sa fiu geniala, sa dau iama pe blog si sa-mi scriu pentru mai tarziu doua-trei fraze de luat aminte.
Ba mai nou ma bate gandul sa ma apuc de scris in engleza... Habar n-am. Sunt indecisa.
Mai stiti voi ca la inceputul lui 2012 mi-am pus niste dorinte, mi-am facut niste planuri (eu care nu-mi fac planuri) si-am zis ca asta-i anul meu, anul in care ma invat, ma rasfat, imi fac pe plac si nu-mi ies din cuvant? A tot a trecut mai bine de jumatate de an si pot afirma ca mi-a cam iesit.
Timpul mi-a trecut insa repede, asa se intampla cand simti fiecare secunda ca fiind intensa.
Nu ma grabesc sa fac o retrospectiva, pentru ca, diferit de alte dati, acum nu mai simt nevoia sa ma justific in oglinda.
Sunt oarecum mandra ca am ajuns sa pun cele doua persoane fata in fata (eu cu mine din oglinda) si sa se placa reciproc. Au facut pace, si-au descoperit multe puncte comune.
Si-au promis (cele doua Cristina) o sinceritate absoluta, dar si o exigenta constanta.
Borcanul cu nemultumiri exista inca insa borcanul cu tristete s-a cam golit.
Am ajuns sa ma constientizez. Nu e nici o revelatie.
Da, ca tot mi-am amintit, vroiam de ceva vreme sa va spun, iar acum dupa acest intro (de mai sus) am REajuns la subiect:
Oameni buni, relevelatiile adevarate se manifesta incredibil de simplu. Cand ajungem la cate un final de batalie (si avem castig de cauza) victoria nu e cu surle si trambite!
Ma asteptam sa se despice cerul in doua, sa se faca lumina si sa aud o voce care sa-mi spuna :Bravo Cristina! Ai reusit! Ai invatat atat de multe!"
Dar nu! Pur si simplu ma trezesc dimineata, ma spal pe dinti, imi hranesc motanul si imi dau seama ca diferenta dintre ieri si azi e ca nu mai am nici o nemultumire vis a vis de... X chestie.
Sau, realizez zambind spre copacul din colt, ca sunt mai fericita datorita a....Y chestie :)
Este atat de simplu, de firesc, de natural sa inteleg, sa accept, sa vad, sa cred, sa-mi placa.

M-am indragostit de treaba asta cu definitivarea personalitatii. Mi-a spus mie cineva, demult, ca odata cu trecerea fiecarui an voi adauga ceva bun, sau voi taia ceva prost din puzzle-ul personalitatii mele. Si ma minunez zilnic de transformari. Pornind de la simplul fapt ca sunt in permanenta conectata la mine, constientizez totul, traiesc totul, ma face sa simt ca nu trec secundele degeaba. Nu sunt robotel.
Nu ma validez prin constatarile altor oameni, desi, Slava Domnului, am ajuns sa am alaturi numai oameni de calitate. Prieteni putini, cunostine multe, fara dorinte avide de-a socializa raman totusi placuta si apreciata.
Ce-am spus cu atat de multe cuvinte in tot amalgamul de mai sus?

Ca e bine, e frumos, e ok.
Pe scurt :)