Femei ce nu merita

De ce sa stai langa ea? Cum poti sa iubesti o femeie atat de ciudata, atat de nebuna, atat de antisociala, atat de obsesiv-compulsiva, atat de maniaca?
Ce-ti place la o femeie care zambeste rar, se incrunta des, este taioasa ca un bisturiu si razbunatoare ca un razboinic masai?
Este obositor sa incerci sa-i faci pe plac, sa respecti regulile absurde pe care ea incearca sa si le impuna cu orice pret!
Are manii, ii place ordinea, nimeni nu reuseste sa faca nimic mai bine decat ea, te izoleaza intr-un colt si nu-ti da nici o sansa.
Are prieteni putini pentru ca nu crede in oameni si nu-i place sa se avante in amicitii de dragul societatii. Este antisociala si tine la reguli de bune maniere exagerat de mult. Chiar si pentru cei mai buni prieteni exista restrictii de comportament, n-o s-o vezi dezinvolta batand la usa unui prieten neanuntata si nici nu se sfieste sa spuna prietenilor tai ca n-are chef de vizite. Urat!
Este zgarcita! La naiba daca nu-si calculeaza fiecare ban, se gandeste doar la economii, nu lasa bacsis peste 10% si are pretentia sa gaseasca un raport calitate-pret in tot si-n toate. E pragmatica, crede ca banii cumpara aproape orice si aproape pe oricine! Nu face cumparaturi pentru ca uraste shopping-ul si te acuza daca ai uitat de vreun ban cheltuit. Vrea sa stie in orice moment cati bani are in cont, pe ce a cheltuit, ca sa preintampine vreo problema imaginara. E precauta fara rost, enervant de responsabila...
Tot ceea ce i se intampla, deci indirect VI se intampla trebuie sa fie controlat, stabilit, ordonat, militaresc.
Nu te sustine decat daca simte clar ca meriti. Si esti sigur ca iti e daunatoare, pentru ca nu te-a incurajat niciodata in cariera, nu-ti spune ca esti bun, nu te intreaba cum a fost la birou, pune pe primul loc viata de cuplu si nu cariera ta.
Se lauda ca e sincera insa tot ceea ce-i iese din gura e veninos si brutal. Spune exact ceea ce gandeste si in general gandurile ei sunt rautacioase la adresa tuturor celor din jur.
Ai vrea o femeie care sa rada in continuu, sa-ti spuna cat esti de bun, sa iti spuna ca o sa aveti succes in tot si-n toate , ca n-aveti nevoie de bani, puteti sa mancati pe la prieteni eventual, sa aveti un milion de oameni cu care sa iesiti in fiecare zi, sa n-o intereseze daca speli tu vasele sau platiti o femeie sa faca curatenie, sa gandeasa pozitiv in orice situatie, sa nu fie trista niciodata, sa n-ai cum s-o dezamagesti, sa nu se enerveze, sa nu se panicheze, sa te iubeasca fara limite, sa admire tot ceea ce faci, sa nu aiba pretentii exagerate, sa nu-ti atraga atentia cand gresesti, ca de fapt tu nu gresesti.
Ai nevoie de o femeie care sa uite de indata ca v-ati contrazis, sa nu-si aminteasca decat momentele frumoase de cuplu, sa fie mai putin pragmatica, mai putin realista, mai credula, mai optimista...
Cum poti sa iubesti o femeie care se uita la tine taios si rece?
Cum poti sa iubesti o femeie care are nevoie sa fie convinsa ca o respecti?
Cum poti sa iubesti o femeie care vrea mereu stabilitate financiara ?
O femeie care vrea sa luati FIECARE decizie impreuna? E nebunie curata!
Incearca sa te umileasca cu orice pret, sa detina controlul, sa fie ea seful, sa te conduca, sa stie tot, sa caute scenarii invizibile, pune mai intai raul si uita sa vada binele din toti oamenii si din toate intamplarile. Are pretentia sa ii detaliezi fiecare gand al tau pentru ca are impresia ca trebuie sa-i apartii ei si numai ei? Posesiva!
O astfel de femeie nu merita iubita, o astfel de femeie nu te merita, nu te sustine, nu te ajuta, nu iti este utila.
Vrei mai mult, mai bun.

Meriti mai mult. Tu stii ca meriti. Ea nu stie ce meriti tu cu adevarat.

Tristetea unei victorii

Sa stii sa pierzi e lucru mare. Sa stii cand sa renunti astfel incat demnitatea ta sa ramana vie intr-o oglinda mereu sincera. Sa cedezi "in glorie" lasandu-i pe cei slabi si neajutorati sa se bucure de victoria gratuita care se potriveste perfect universului lor imaginar.

Desi viata e o lupta continua, exista EXCEPTIILE (care confirma regula) ce necesita renuntare. Exceptiile care fac din renuntare un lucru inaltator, curat, deosebit.
Inaltator ca si Luceafarul (v-am mai scris eu despre el) care abandoneaza pamantenii si-a lor dragoste simpla preferandu-si solitudinea grandioasa. Curat pentru ca renuntarea aduce cu sine desprinderea din mocirla, dintre porcine, uneori.
Si deosebit pentru ca uneori renuntarea era de fapt lectia ce trebuia sa o invete invinsul.

Un om adevarat stie sa SI sa piarda iar un om frumos stie CAND sa renunte.
N-avem nevoie sa "castigam" pe termen scurt :)
In plus...joaca cu oamenii din plastilina devine mai devreme sau mai tarziu plictisitoare pentru ca ei pot fi modelati cu usurinta de catre oricine. Prefer distinctie, unicitate.
Eleganta, subtilitate, umor fin, poezie. Acestea sunt cuvintele care fac renuntarea sa fie frumoasa iar victoria sa fie trista.
Nu pentru mine, ca nu e victoria mea. Eu prefer realitatea.

A mea este, insa, acum, renuntarea :)

Ai invatat?

Ai invatat sa vezi dincolo de lama bisturiului? Sa vezi ce se intampla in spatele unei priviri de gheata? In interiorul unui vulcan pietrificat?
Ai invatat sa asculti tacerea si sa citesti printre randuri? Ai invatat ca nu stiu sa te mint si sa-ti spun"totul va fi bine" decat atunci cand sunt 100% convinsa ca EU pot face acel bine sa existe?
Ca de cate ori as vrea sa iti spun "te iubesc" te intreb daca ai mancat? Asa stiu eu, oamenii dragi se tin cu stomacul plin.
Ai invatat ca atunci cand imi pasa sunt cel mai dur om? Vreau mai mult de la tine pentru ca stiu ca exista mai mult. Ai invatat ca deciziile mele sunt vesnice? Ca da-ul e pentru totdeauna iar nu-ul este fara de franturi?
Ai invatat ca nimic din ce este normal nu ma defineste? Ai invatat ca dintr-o singura privire pot sa vad prin oameni ca si cum ar fi de sticla?
Ai invatat ca nu am liniste pana cand nu ating perfectiunea, ca sunt in competitie cu mine incercand sa-mi depasesc limitele si ca vreau acelasi lucru de la tine?
Cer prea mult? Dau prea putin?
Ai invatat ca am miliarde de ganduri pe secunda patrata si vreau sa-mi vorbesti repede pentru ca stapanesc matematica mintii?
Ai invatat ca nebunia mea poate sa te ucida sau sa iti dea aripi?
Ai invatat ca acolo unde ai ajuns TU nu a ajuns nimeni niciodata pentru ca nimeni nu a fost suficient de capabil, suficient de inteligent, suficient de insistent si mai ales suficient de BUN!
Esti perfectiunea din toate cele intamplate, traite, vazute, simtite?
Ai invatat ca pot sa urasc la infinit si ca pot sa iubesc infinit de mult?
Iar cand te urasc am sa te disec fara sa am mila pentru ca atunci cand te iubesc ai sufletul meu in palme!
Emotii?
Stiu ca stiu sa vorbesc, stiu ca stiu sa scriu, stiu ca stiu sa manipulez. Stiu ce stiu si stiu ce pot.
Dar pentru ca sunt atat de EU in fata ta nimic rau nu ti se va intampla niciodata.
Pentru ca TOT ce imi doresc devine realitate, am tot ce vreau, spun tot ce simt, sunt hotarata pentru ca nu stiu sa fiu altfel, nu fac promisiuni decat daca le implinesc si nu imi asum decat ceva in ce cred cu adevarat.
Prea mult? Prea sus?
Printre lucrurile pe care NU le stiu, unul e cel mai relevant: NU stiu sa fiu altfel... Stiu ca atunci cand iubesti te duci pana la capatul pamantului si iadul poate sa ti se para un loc racoros. Fara surle, fara trambite, fara sa ti se para un efort prea mare.
Atunci cand ti s-a frant sufletul in zeci de bucati iei un ac si o ata il cosi si astepti sa se vindece. Astepti in tacere, fara sa lasi suferinta sa-ti brazdeze in frunte.
Prea poetic? Prea adevarat?
Ai invatat?

EX de la "exemplul prost"

Draga Mihaela,

Am descoperit in ultima perioada felurite articole dedicate "fostelor" si m-am gandit la tine. Uite, citeste si tu aici.
Pentru ca am fost si eu in postura de "fosta" agasata de actuala si in postura de actuala agasata de "fosta", crede-ma, fac un efort sa-ti dedic acest articol. Dar, pentru ca mi-e drag de tine am sa-ti dau un sfat (mai lung, stii ca-mi plce sa vorbesc/scriu mult):
Mai intai te sfatuiesc sa crezi tot ceea ce scrie in "scrisoarea deschisa"  din linkul meu. E adevarat.
Dar, cel mai important sfat pe care pot sa ti-l dau este sa nu-ti permiti niciodata sa o iei in seama pe "ea" din trecut. A-i accepta existenta inseamna a-i da importanta. A-i da importanta inseamna a-i permite sa existe in viata ta. Si, crede-ma Mihaela, n-ai nevoie de "prietene" in plus :)
Da-ti voie, O SINGURA DATA, sa-i urezi tot binele din lume si mai apoi uita ca a existat. Nimic din ceea ce inseamna ea nu are cum sa te afecteze, asa cum nu te afecteaza personal ploaia din orasul vecin. Decat daca treci pe-acolo, fara umbrela :)
Nici macar faptul c-ati impartit acelasi barbat nu-i admite existenta. Asta daca nu te pasioneaza matematica celor trecute prin asternutul barbatului tau.
S-ar putea sa-ti fie greu daca "fosta" e genul "gandac de bucatarie". Genul "gandac de bucatarie" sunt acele femei care oricat ai dezinfecta in urma lor, revin, te miri cum. Si-au lasat ouale, s-au inmultit, si cumva reusesc sa te ingretoseze cand misuna cu cele 6 picioare prin bucataria vietii tale. Dar, crede-ma, daca deratizezi cu otrava potrivita vei avea succes. Fara mila Mihaela, da?
Iar, daca te incearca, Doamne Fereste, teama ca El-ul din viata ta ar putea da inapoi...uita-te in oglinda. Vei vedea o femeie frumoasa, puternica, incredibil de desteapta care NU ARE nevoie de un altfel de el. Daca El-ul a cazut in capcana "fostei" si s-a intors in bratele inlacrimatei...gandeste-te doar ca TU vei fi pe veci in amintirea lui si chiar a ei. Vei fi "episodul urat" din viata lor, pe cand ei nu sunt decat o alta experienta din tineretea ta :) Ma intelegi?
Imi permit sa fiu atat de taioasa, draga Mihaela, dintr-un singur motiv: chiar si atunci cand eu eram in postura de "fosta" credeam la fel. Si-am devenit invizibila si inexistenta cu aceeasi usurinta cu care ti-am povestit mai sus. N-am "revenit" sub diverse pretexte pentru era sub demnitatea mea.
Ceea ce iti urez si tie.

Poate ca ai sa mai intalnesti "foste" si e posibil sa devii chiar tu una :) Fii tu exa din  EXceptionala si nu exa din "exemplul prost" .

Vorbim.

Narcisism

Nu stiu ce e mai bine, sa te iubesti mai mult pe tine sau sa-i iubesti mai mult pe ceilalti? Imi veti spune ca undeva la mijloc e rezolvarea impaciuitoare de suflete. Dar eu ma incapatanez sa cred ca ori e alba, ori e neagra si ca ori ne iubim sinele din oglinda ori il ignoram.
Nu putem sa ne juca de-a viata cu cei necunoscuti daca si sinele e o enigma. Asta-i lectia cea mai importanta pe care (din pacate) n-o invatam decat dupa niste ani carati in spinare. Da, veti intalni multi adolescenti tembeli (rebeli) care isi auto-declara personalitatea ucigator de sclipitoare. Eram si eu pe-acolo. La 15, la 16, la 17, la 18, la 19 (si inca cum), la 20, 21, la 22 si la 23 nu stiam nici cum ma cheama. Apoi cand m-a interesat cu adevarat sa aflu cine sunt, NU cum ma vad ceilalti (pentru ca asta-i alta poveste, iar noi prin ochii celorlalti vom fi mereu altcineva), am reusit sa ma uit in oglinda si sa imi raspund (intaia oara in viata) sincer.
Cu un ochi critic, extrem de critic, o atentie la detalii incredibil de apriga, aveam clar doar doua optiuni (din gama alb sau negru): sa ma urasc (si-ar fi fost vai de mine) sau sa ma iubesc (mai rau).
De m-as fi urat, posibil ca jocul n-ar fi durat prea mult, dar pentru ca am decis ca ma iubesc...sunt in permanenta competitie cu sinele. Pentru ca eu am cele mai mari pretentii din partea celor dragi. Tough love my friends!
Iar, cu omul ce decizi ca-l iubesti (e o decizie credeti-ma) ce-ti doresti altceva decat sa-l devorezi si sa-i cunosti pana si faramele invizibile?
N-o sa va insir aici calitati, defecte, calificative, aprecieri sau pareri menite sa vi le imbunatateasca pe ale voastre. Relatia mea cu mine e una privata :) Esentialul e ca am reusit sa stiu exact ce pot si concret ce nu pot. Nu-mi vor spune oameni noi ceva ce eu nu stiu despre mine si am invatat sa-mi folosesc perfect fraiele.
Nici macar nu conteaza daca narcisismul meu e un lucru pozitiv, negativ, inutil, este cu totul si cu totul irelevant pentru ceilalti. E mai greu de ajuns in subconstientul meu (pentru voi, ceilalti) acum ca stiu "cate parale valorez", insa cam atat in ceea ce va priveste.
Pot insa sa va spun ca exista momente in care e vital sa existe iubire si cunoastere de sine. Pornind de la simplul fapt ca nu cautam sa ne identificam/cameleonizam cu nimeni, ca nu cautam acceptarea persoanelor nepotrivite si ca (in cazul in care) e mai benefica o dependenta de sine decat de cineva-ul care poate disparea oricand.
Sunt lucruri simple, descrise in cuvinte multe, insa promit o corectitudine maxima la orice fel de interactiune umana.
In cazul in care suntem oameni corecti, desigur.



P.S.Despre corectitudine...vorbim cu alta ocazie da?

De ce iubim himerele?

Nu-l plagiez pe Cartarescu, parol! Nu scriu despre barbati, despre femei, ci despre himere.
De ce ne indragostim noi de himere?
Pentru ca ne apartin.
Sunt creatii proprii, smulse din mintea si din sufletul nostru, le-am dat viata si este obligatoriu sa le iubim.
Vreau sa scriu aici geneza unei himere.
Nu stiu exact momentul facerii, cand mintea noastra devine inseminata, sau care este de fapt primul neuron insarcinat, insa stiu ca se intampla devreme in viata fiecarui om. Un "ceva" ramane impregnat in mintea fiecaruia dintre noi, constient sau inconstient. O culoare de par, o umbra de zambet, o forma a dintilor, o forma a mainilor, este embrionul unei himere pe care-l purtam in propria fiinta.
Evolutia unei himere poate dura o vesnicie. Depinde cu ce o alimentam, o completam astfel incat sa devina finita.
Si, la fel cum exista purtatori de virusi, fara nici un fel de simptome, devneim si noi purtatori gestanti cu himere. Le vom transpune, la un moment dat, intr-un corp victima, pana atunci insa sunt virusii mintii noastre.
Ce se intampla la prima infestare? Atunci cand himerele devin coconul ce sta sa explodeze? Ne proiectam himerele in persoana "de care ne indragostim" intaia oara. Evident ca o perioada de timp vedem propriile proiectii vorbindu-ne. Himera poseda fiinta "iubita" asemeni unui duh din povestile cu fantome.
Exorcizarea poate fi dura dar este iminenta.
Himera se intoarce in corpul gazda iar fiinta "iubita" devine brusc straina. Ne consolam, invinovatind pe nedrept strainul din fata noastra "am iubit o himera"! Crezand c-am fost cumva jefuiti de sentimente. Fara sa incercam macar o secunda sa realizam ca fara propria proiectie nimic nu s-ar fi intamplat.
Himera se hraneste din iubiri esuate. Ramane in corpul gazda, mai puternica, mai bine conturata, cautandu-si urmatoarea victima.
Cautam sa vedem in toti interlocutorii trasaturi comune cu ale himerelor flamande. Daca le gasim ne napustim flamazi proiectand din nou propria viziune asupra victimei.
Totul devine un joc: ne urcam gazdele temporare ale himerelor noastre pe piedestale cat mai inalte si apoi ii sabotam si le provocam caderea.
Nu ne putem indragosti de alte himere decat ale noastre asa cum nu putem sa traim alte fantezii decat ale noastre.
Mi-am pierdut poezia veti spune. Sunt sceptica si nu mai cred in iubire? Din contra.
Devenim obsedati pe masura ce iubim fiecare posesor ale himerelor noastre. Nu exista nici o potrivire perfecta intre himera si victima purtatoare iar din acest motiv avem de ales (la nivel subconstient) intre a taia din himera sau a umple noi golurile persoanei vii din fata noastra. De cele mai multe ori himerele sunt ucise. Intr-un timp lung desigur. Castiga omul din fata ta pe care incerci sa-l descoperi, sa-l cunosti, sa construiesti ceva real cu el/ea. Iubirea, de exemplu.


Dar himerele renasc!

Viitorii uitati in trecut

Da, din pacate, sau din fericire, suntem pusi uneori in situatia de-a inchide oameni din prezent intr-o cutie a uitarii, undeva in trecut. Mai verde-n fata: de-a taia oameni din viata noastra.
Eu sunt genul acela de om ,"caine credincios", care te va urma pana la capatul pamantului daca i-ai intins candva o mana. Dar, pentru ca in esenta sunt un om al extremelor, cand ajungem "la capatul pamantului" pret de o dezamagire profunda, te voi taia definitiv si irevocabil din viata mea.
N-am "inchis afara" prea multi oameni de-a lungul timpului. Din contra, mi-am adaptat asteptarile la nivelul interlocutorilor pentru a nu fi dezamagita, pentru a nu-mi consuma portia de toleranta.
Nu imi plac oamenii si nu m-am laudat a fi unul cu aptitudini sociale intense. "Traind in cercul nostru stramt" m-am vrut inconjurata doar de oameni frumosi. Cine nu vrea? De obicei oamenii care-si pretuiesc atat de mult prietenia/compania sunt cei extrem de siguri pe ceea ce au de daruit. Siguri si sinceri.
Daca in datile precedente cand am "taiat" oameni din viata mea am suferit si am avut regrete sau remuscari....acum, am observat ca sunt mult ma pragmatica. Am invat sa nu am remuscari si sa-mi respect decizia cu aceeasi sfintenie cu care , DACA ar fi nevoie, mi-as recunoaste greseala.
Viata este mult prea scurta pentru a incerca sa salvezi oamenii de ei insisi, sau pentru a petrece timp incercand sa-i ierti!
Este ingrozitor de simplu sa ne comportam absolut normal, sa abuzam de bunul-simt sau de ce nu, de umanitatea fiecaruia. Asa cum eu fac alegeri in a pastra sau nu anumite personaje in viata mea, la fel si "inculpatii" isi aleg propriul drum.
N-am suportat niciodata relatiile "batute in cuie" de dragul societatii, desi imi place sa cred despre mine ca sunt o diplomata, mult prea ingaduitoare si cu bun simt din belsug. In egala masura pot sa devin picatura de otrava care-ti paralizeaza muschii. Si crede-ma, in a alege sa-ti fac bine sau sa te disec, intotdeauna disectia este mai usoara, mai confortabila si mai atractiva.
Dar, de dragul meu, pentru ca nu imi doresc sa ma manjesc pe maini cu nici un fel de remuscari, am ales sa renunt pur si simplu la oamenii toxici, nesimtiti, nerecunoscatori sau deranjanti. Simplu si fara de a doua sansa.
Iar acest articol nu este decat o marturie proprie pe care o voi recitii de cate ori ma simt vulnerabila in a crede minciuni. Cred cu tarie ca anumite activitati sunt ireparabile pe vecie si ca ne pot afecta iremediabil. Dar n-am sa mai deschid ochi si n-am sa mai salvez suflete.

E alegerea mea ireparabila :)