Cand ai ramas fara cuvinte

Stii ca esti cu adevarat obosit atunci cand INDIFERENT CE se intampla tu nu poti avea nici o reactie. Nici macar una descriptiva. Ti s-au terminat cuvintele, explicatiile, gandurile, ti-e sila/mila/lene/lehamite sa iti auto-explici si sa te auto-convingi ca mai ai energie, rabdare, ca poate visezi.
Te-ai dezbracat incet-incet de orice dorinte avute de-a lungul vremii, ti-ai uitat sperantele intr-un colt de camera si s-au cam prafuit, ti-e frica sa-ti imbraci planurile de sezon pentru ca "vantul schimbarii" o sa te bata din toate partile... Ai ramas fara orgoliul, principii, valori, idei, esti aproape ca-n melodia aia de-o canta Depeche Mode si se numeste "Stripped" doar ca nu e nimic artistic in toata treaba asta care ti se intampla fara sa o poti controla.
Dormi dar nu te odihnesti, te relaxezi dar fara sa castigi un gram de energie si ai stomacul atat de ghem incat chiar crezi ca ai facut o cura de abdomene si ca de fapt sunt muschi. Nu, nu-s muschi, e cel mult un ulcer.

Iti propui sa-ti folosesti ultimele puteri in scopul comunicarii : poate cineva are habar ce se intampla sub fruntea ta incretita. Trebuie sa existe cineva care sa te cunoasca ATAT DE BINE incat sa-ti ghiceasca macar UN singur gand!? Te joci de-a loteria un milion de ani cu variante sase din patruzeci si noua, insa niciodata nu se castiga si exista un report de te apuca groaza.
Credeai ca nu mai esti capabil sa gandesti, sa speri, sa existi?

Daca cineva ar putea intradevar sa-ti citeasca gandurile ar constata ca nici macar nu-ti plangi de mila. Totul este atat de fad, insipid, incolor, inodor, incat nu e posibil sa-i aloci o emotie.
E pur si simplu epuizarea fizica, psihica, intelectuala, a pus stapanire pe tine pentru ca te-ai invartit intr-un cerc nesfarsit si NU, nu esti hamster.

Dar, daca din balmajeala irationala si plina de cuvinte ce ar tinde sa formeze metafore, reusesti totusi sa exprimi MACAR UN singur GAND coerent...inseamna ca nu esti atat de obosit cum credeai.

Un popor obosit

Care e ultima scuza in trend?
"nu pot, sunt obosit(a)"
In ultima perioada am observat avalansa de oameni obositi care-si petrec viata intre "brb" si "busy" pe messenger...
Facem din lipsa de timp si din oboseala "Acumulata" un fel de stigmata, si ajungem astfel sa suferim de lipsa de socializare cronica. Si, bineinteles ma numar si eu printre oamenii obositi.
Ati observat cum dimineata ne trezim "mai obositi decat ne-am culcat"? Incep ziua pe principiul "doamne cat de putin am dormit, abia astept sa ma trantesc diseara in pat si sa dooorrrm!"
La birou, in cursul zilei spun de nenumarate ori, "n-am timp", "revin", sau "astept sa plec acasa ca pic de oboseala"...
Daca printr-un miracol am chef sa invit pe cineva la pranz, cea mai gogonata e "n-am timp nici sa respir". Pe care la randu-mi o folosesc si eu, fara sa stau de fapt sa analizez...
Aceasta lipsa de timp, a devenit un reflex, un tic nervos al unei mase de oameni vesnic pe fuga, vesnic obosita, vesnic indisponibila...
Te vezi cu o prietena la cafea, si ce-ti spune? "Lasa-ma fata, ca am acumulat o oboseala..." sau "prima saptamana din concediu o dorm".
Din gama ce mai faci in weekend, raspunsul vine "abia astept sa se faca uichendul sa dooorrrrmmmm, ca sunt sfarsita"
Seara ne taram acasa cu aerul de monotonie robotizata, palizi in aglomeratia transpirata din metrou, dar cand am ajuns acasa dupa clasicul "vai, nu mai pot de oboseala" deschid computerul si am pretentia ca "zac pe net"... ca sunt "franta"
Ok, ne trezim dimineata mai obositi decat seara,micul dejun este omis din criza de timp, peste zi suntem prinsi cu treburi, peste pranz sarim ca "am ceva urgent de rezolvat", dupa job "abia astept sa ajung acasa ca nu mai pot", in weekend "vreau sa dooorm", concluzia e simpla: oboseala cronica din purul motiv al masochismului!
Refuz sa cred ca oamenii nu mai au timp! Refuz sa cred ca ne indopam cu oboseala fara sa fim capabil sa ingurgitam victoria realizarilor noastre cedand acestui procedeu greoi numit "somn".
Refuz sa cred ca azi, in Bucuresti e mai usor sa comunici online cu 5000 de oameni decat fata in fata cu cea mai buna prietena. Refuz sa cred ca eu, ca si multi altii, aman o piesa de teatru, un spectacol de magie, o plimbare prin oras din cauza de oboseala, aglomeratie si mizerie.
Ajung sa invidiez pensionarii din Cismigiu care joaca table, linistiti, fericiti, fara sa se planga ca sunt "terminati de somn", sau ca "ce zi full au avut azi"...zarurile sunt mai putin solicitante...si ajuta zen-ul personal :)

Care-i partea placuta a vietilor voastre?