Memoria, bat-o vina!

Unii iarta si uita, altii uita dar nu iarta, unii nu iarta si nici nu uita iar eu de obicei iert dar niciodata nu uit :)
Am mari probleme cu memoria mea de elefant ... Tin minte ca la un moment dat in serialul House MD apare o pacienta cu o problema de memorie. Amintirile din toate timpurile i se pastrau vesnic proaspete ca si cum abia le-ar fi trait... Ajungi sa iti pierzi mintile nu alta...
Nu am exact aceeasi problema dar ma regasesc destul de mult in personajul din serial.

Are si uitarea rolul ei pentru bunul trai al omului. Ei bine, cand nu poti sa uiti ... REtraiesti iar si iar intamplarea si creierul tau refuza s-o lase balta. Aceleasi sentimente revin, emotii, panica, ura, agresivitate...
Daca-ar fi fost mereu de bine nu m-as fi confesat acum pe blog. Dar uneori incerci sa UITI pentru a inchide rani. Iar cand nu functioneaza ce faci? Ma stradui pe cat posibil sa ignor sau sa ma autoconving ca ignor...
De iertat...iert pentru ca e frumoasa impacarea cu sine ce vine ulterior...
Dar faptul ca memoria mea ramane vie si refuza categoric sa stearga ceva ma face uneori sa par o masinarie supraincarcata care explodeaza. Imi pocneste hard-ul :)

Saptamana asta sunt posaca si necreativa... Nu pot pune punctul pe i, nu pot arata cu degetul
cauza starii mele ciudate... asa ca dau vina pe memorie si pe toate chestiile care le diger de 1000 de ori si pur si simplu nu dispar...
Veti spune ca orice problema dispare daca e rezolvata CORECT...iar eu voi fi de acord!

Total si perfect de acord!

Din nebuniile tineretii...

Aveam 16 ani...Doamne, mi se pare atat de demult, parca as fi vazut un film, parca mi-ar fi povestit cineva toate aceste intamplari... Atunci m-am indragostit prima oara..de fapt nu stiu daca am fost cu adevarat indragostita, atunci am simtit primii fluturasi in stomac, am trait primele nebunii, primele luni cu adevarat nebune din viata mea. Evident cu un el...mai nebun si mai frumos decat toti ceilalti...ce i-au urmat. Si culmea cea mai nebuna perioada din viata mea a fost si cea mai nevinovata...lipsita de erotism.
L-am cunoscut intr-o seara cand ma intorceam cu fetele acasa iar el a incercat sa fie galant si s-a oferit sa ma conduca spre locuinta. L-am repezit si am fugit cat m-au tinut piciorele in directia opusa speriata fiind de faptul ca era mai mare cu vreo 8 ani decat mine si avea o reputatie de don Juan si baiat-rau totodata. Insa adrenalina si orgoliul meu in formare au fost mai puternice. Peste nici doua saptamani ne-am reintalnit si l-am "convocat" la o partida de biliard, pe care am si castigat-o (am aflat mai tarziu ca a pierdut intentionat).
Habar n-avea cati ani am, ii spusesem ca am 18, ca sa imi justific rebeliunile, gura de bere care ma ametea instantaneu si tigara din care pufaiam fals cu prietenele de seama mea. S-a prins repede ca sunt o pustoaica rasfatata, dar nebuna, si i-am fost draga. Prea draga ca sa ma scape din ochi, sau sa profite de naivitatea mea. N-am inteles nici pana azi cum de s-a stapanit atat de bine, ne-am lasat purtati de copilarisme, am savurat fiecare secunda fara a o uratii cu drame sentimentale...
(am profitat de faptul ca eram in vacanta de vara, la bunica-mea, scapata de sub ochii vigilenti ai parintilor, si n-aveam nici un fel de interdictii...evident nu era lumea atat de evoluata sau predispusa spre ilegalitate cum e azi. Atunci o seara in club insemna dans pana la epuizare, o partida de biliard si eventual o bere impartita in 3 pahare)
Cu el stateam nopti in sir de vorba fara sa obosim, el ma tinea in brate si se uita la mine de parca eram cel mai pretios bun al lui. Eu ma simteam la fel, mica, rasfatata si adorata.
Dormeam afara sub "cerul aproape" pana ne trezeam uzi de roua, si ne usca soarele. Ne trezeam fugeam la plaja in orice loc ne trecea prin minte, iar seara ieseam in cluburi si dansam pe mese (uneori pe mesele de biliard), ne bateam cu sampanie, molipseam pe oricine din jur cu veselia rebela care ne curgea prin vene.
O vara intreaga fara somn. Fara liniste, fara aer. El si eu. Zi de zi. La mare, la munte, pe cer, prin ploaie, eram neobositi. Cand ne plictiseam de atata alergat adormeam putin, parca pentru a nu pierde timpul cu somnul, apoi ne provocam reciproc imaginatia la alte si alte nebunii. Intr-o noapte am intrat ilegal intr-o gradinita...doar asa, sa vedem cum arata mobila de copii, sa fac eu pe educatoarea...sa jucam x-0 la tabla.
Intr-o alta noapte am mers pe furis in casa de vacanta a unchiului lui si am dat o petrecere monstruasa in doi! Petrecere surpriza :) Odata m-a "rapit" in chiloti din fata casei si m-a dus la rau sa ne scaldam goi, ca mai apoi am ajuns intr-un restaurant pompos si am mancat...amandoi fiind uzi si dezbracati...
Intra pe geam seara, la camera mea, dupa ce in prealabil ma "semnaliza" cu o lanterna. Inainte sa rasara soarele pleca tot pe geam. Nu trebuia sa stie bunica ca eu "am prieten".
Radeam pana la epuizare, tipam de fericire alaturi de el, era al meu, iar eu a lui, fara sa stiu ce vreau de la el de fapt, fara sa stiu ce as putea eu sa-i ofer.
Dar vara s-a terminat, eu incepeam scoala, ma intorceam la parinti, la reguli stricte, program sever, ai mei n-ar fi acceptat ca eu sa ies, sa am prieten, sa imi neglijez in nici un fel scoala. Vorbeam la telefon cate 5 minute pe saptamana, ii asteptam telefonul ca un leu in cusca, uneori in weekend ne vedeam cate o ora, doua, sau trecea pe la mine pe la liceu cand chiuleam de la orele de sport ca sa stau in bratele lui. Ce relatie putea sa iasa?
Intr-o zi urata de toamna a venit la mine la liceu (n-am sa uit niciodata ziua aceea).
"trebuie...sa...ma casatoresc"
M-am uitat la el, am ras crezand ca e una din glumele lui, dar el nu radea, se uita serios la mine, ca mai apoi sa-mi arate doua verighete...le avea la el. M-am smuls din bratele lui si am inceput sa alerg...pana am obosit, iesisem din curtea scolii, aveam ochii umezi, alergam rasufland greoi. Nu stiu dupa cat timp m-am oprit, stiu doar ca l-am sunat si i-am spus:
"Vreau sa te vad la altar"
O luna mai tarziu eram la nunta lui...imbracata intr-o rochie lunga, alba, pantofi albi, arajata, machiata impecabil. Am scapat ca prin urechile acului de parinti, le-am indrugat o minciuna gogonata cum ca imi petrec weekend-ul la o colega (aranjasem si cu colega), mi-am indesat in bagaj tinuta atent selectionata si m-am dus sa-l vad...la altar...
Aveam un zambet fals-ironic incremenit pe chip, privirea fixa spre el, sufletul farmitat in milioane de bucati si eram acolo...mai vie ca niciodata. Am rezistat o ora, pana la dansul mirilor...cand l-am vazut cum ma privea rugator si intrebator "ce cauti aici?".
Povestea acestei casatorii paravan aveam s-o aflu mult mai tarziu...
Atunci eram orbita de razbunare asa ca i-am cunoscut cel mai bun prieten si am devenit in scurt timp iubita oficiala a acestuia. Mi-l pastram asadar aproape ca sa-i vad nefericirea. Relatia mea a durat aproape trei ani, cam atat si casnicia lui... Dar eu n-aveam de unde sa stiu deoarece am pierdut legatura, si in plus m-am mutat in Bucuresti.
Timpul le vindeca pe toate... Imi aminteam insa din cand in cand de "cea mai nebuna vara a mea".
Azi...AZI!Eram intr-o cafenea, savuram un ceai negru fierbinte si priveam plictisita pe geam...O motocicleta verde (suzuki) extrem de tunata si zgomotoasa facea spectacol in fata cafenelei, si ma uitam fascinata (de motoare, ca de obicei). Dupa 5 minute de motor turat soferul intra in cafenea, isi scoate casca...se uita (culmea!) spre mine si rade. Era...(cum altfel) el! M-a masurat scurt din capat in capat (si sunt mica, nu i-a luat mult) apoi m-a luat in brate. Neschimbat! Si au trecut mai bine de 6 ani de cand ne vazusem ultima oara, in circumstante total diferite.
Evident ca m-am bucurat enorm sa-l revad. Nu m-am simtit ca la 16 ani, n-aveam cum, mi-a mi crescut mintea (si mi-au scazut sanii) de atunci, dar nu l-am urat niciodata pe omul acesta, ba mai mult am constatat ca mi-a fost dor de el, si lui de mine. Eu , azi, femeie...total schimbata (desi mi-a spus ca nu m-am schimbat deloc).
Am stat aproape trei ore palavragind intr-una. Eu mai mult, el asculta, ca pe vremuri... Care ce-am mai facut intre timp, amabilitati si politeturi.
"ai ramas la fel de nebuna, si frumoasa"
"tu...nu...vad ca nu mai fumezi, nu mai bei o bere, te caiesti pentru tinerete?"
"Cum de nu te-a inhatat nimeni pana acum Cristina?"
"uite asa! n-are niciunul ghinion!"
"N-o sa te aiba nimeni niciodata fato!"
"Asa sa fie, batem palma?"
Dar n-am mai rezistat:
"DE CE?"
S-a uitat la mine, a ras:
"De ce nu?"
Stiu ca m-a iubit si el atat cat l-am iubit si eu. Ce rost isi au explicatiile? Am trait impreuna cele mai nebune 5 luni din viata noastra, pe care le-am amintit azi cu placere razand in hohote. Am fost a lui atat ca s-a putut, a fost al meu atat cat s-a putut, departe de viata palpabila, departe de realitate, mi-a oferit cat puteam eu sa percep, n-a cerut nimic in schimb pentru fericirea mea de-o vara si nici n-a cerut ce n-as fi putut eu sa-i ofer. Viata reala uneori n-are nimic in comun cu fericirea.
"iti aduci aminte ..cand.."
"DA!"
"ne vedem peste alti 6 ani?"
"doar daca promiti ca aduci si copii"
"ha!promit!"
S-a urcat pe motorul lui verde, si a plecat... Eu m-am intors la ceaiul meu negru...rece.