Un catel...poate il stiti?

Toata lumea stie ca sunt "a cat person" si..."a horse person". Adica ... iubesc toate animalele (nu si insectele!!!), dar sufletul meu este impartit intre o pisica si-un cal :)
Tot in categoria "iubire pentru necuvantatoare" intra si noul meu amic : catelul de vis a vis de biserica de pe Luterana. Habar n-am cum se numeste biserica, e la intersectia cu Stirbei Voda, zona Sala Palatului, unde se termina strada Ion Campineanu. In fata salonului de coafura-frizerie Igiena. Bine, nu stiu daca e chiar Igiena, dar e comunist...
Pe el, catelul, sa-i zicem Cutzache, il stiu de cand mi-am inceput jobul, din septembrie. Bine, atunci era cald si bine... Eu imi faceam traseul de dimineata casa-birou/birou-casa , el dadea vesel din coada in fata usii de la Frizerie.
Cutzache mi-a atras atentia din prima zi pentru ca este un caine... expresiv :) Aparent, nu-i decat un maidanez de talie medie spre mare cu blana scurta si parul negru. In realitate e un frumos cu boticul, ochii si urechile albe, restul blanii fiind negre. Am zis ca-i metis cu huski si eram chiar convinsa ca are ochii albastri, insa nu, are niste ochi maaari si maro-ciocolatiu.
Foarte cuminte si politicos, statea el, catelul, pe presul din fata salonului de frizerie, admirand trecatorii, fara sa cerseasca, fara sa maraie, doar privind. Uneori cand mai ploua, tantile de la salon il primeau inauntru si-l lasau sa doarma sub un scaun de tuns.
Apoi a venit gerul. Cutzache a disparut.
Treceam zilnic prin nameti, lipeam nasul de geamul frizeriei sperand sa-mi vad febletea ghemuita pe undeva pe sub un scaun. Nu l-am vazut.
Dupa prima saptamana de ger si viscol, a aparut. Acelasi pres, acelasi Cutzache, doar ca facut covrig, dormind mereu si tremurand sub fulgii de nea ce-i cresteau ca o a doua blana.
Doamnele de la frizerie i-au incropit o cutie mare de carton, in care i-au pus presul acela de plastic. I-am dus si eu un covor si l-am invelit, dar se pare ca cineva a fost atat de hain incat i l-a furat....
De ceva vreme ii duc de mancare, zilnic. Nu e din cale afara de fericit, dar deja ma cunoaste.
Azi am vorbit cu una din doamnele de la frizerie. Mi-a spus ca a fost luat de hingheri (atunci cand nu-l gaseam eu) si ca l-au dus undeva prin Otopeni. DAR...s-a intors!!! De atunci nu mai e prietenos, nici agresiv nu e, doar ca e foarte prudent... Nu stie daca vrei sa-l mangai, sau sa-l bati...asa ca...
Am vrut sa-i fac o poza, sa-l pun pe facebook. Nu statea...pur si simplu nu statea la poza!
Doamna mi-a spus sa nu ma chinui cu pozatul... "trec si vedete pe-aici donshoara, nu-l ia nimeni pe asta! Nici castrat nu e, nici prietenos nu e...nu-l mai ia nimeni".
Eu ma incapatanez sa cred ca nu e chiar asa: poate exista cineva care l-ar lua, i-ar REcastiga increderea.
Nu am facut mare tam-tam pe facebook pentru ca exista atatea si atatea cazuri de catei abandonati sau fara stapan, exista asociatii care se lupta zilnic pentru aceasta cauza pierduta.
N-am de gand sa storc compasiune sau lacrimi, sa va trezesc emotii. Le aveti, sau nu le aveti, puteti sau nu puteti, fiecare e liber sa faca dupa cum ii permite soarta.
Am sa-i duc mancare zilnic, am sa-i incropesc un adapost mai solid, tin legatura cu femeile de la frizerie, poate reusim macar sa iesim din ger teferi :)

Pana atunci, daca vreti sa-l vedeti/hraniti/ajutati...cereti detalii si ne intelegem noi, oameni suntem :)

De vreme rea...

...ma dor tamplele, apoi parca durerea ar face dragoste in creierul meu, unduindu-se lenes printre marea de neuroni morti.
Muzica de chillout devine o tortura pentru urechile mele confuze. Se imbina atat de grotesc cu zecile de sirene de afara, claxoanele furibunde, picaturi de ploaie, turturi care se topesc si mor in ciuda ... doar-doar se vor desprinde si vor secera un scalp nevinovat.
Cat de apocaliptic arata orasul acesta... Niciodata nu mi-a parut mai lipsit de energie.
Iernile pana acum au fost intense si rapide ca un viol pe o alee intunecata sau n-au fost deloc si am ramasi innecati cu praf asteptand Craciunul ; mai mult o blasfemie a ceva ce trebuia sa fie sfant.
Cat am fost ingropati in nameti, albul de pretutindeni nu mi-a parut deloc pur sau inocent, a parut un soi de revolta toxica a naturii care si-a revarsat cu ultima suflare praful inghetat. Ne-a acoperit incercand sa orbeasca pe oricine cuprindea cu privirea patura luminoasa. Apoi soarele cu razele lui taioase si pline de ger a biciuit si-a slefuit stratul de zapada pana l-a facut de-a dreptul mortal.
Sirene plangeau pe toate strazile incercand sa salveze membre rupte si capete sparte.
Aveam fantezii ca m-am transformat intr-o soparla si ca sunt proptita pe un bolovan, incercand sa-mi incalzesc maruntaiele. Ca mi-e sufocant de cald si ca astept sa transpir pentru ca prima adiere de vant sa-mi para racoroasa...
Ca mi-e lene de vara, tolanita in patul imens de acasa. Iar...imbratisari transpirate, caci pentru fierbinte nu am limita.
Gandeam eu...in timp ce priveam tamp spre acoperisul casei de vis-a-vis ...cel cu un strat perfect de zapada...de aproximativ un metru. Acoperisul este alb de multe zile...
Intr-o zi m-a agasat perfectiunea lui de gheata si cautam in minte metode prin care s-o spulber. Am facut un bulgare si l-am aruncat apatica facand o gaura in patura alba si intinsa.
Azi de dimineata slutenia naturii a atins apogeul. A plouat pesemne toata noaptea. A plouat peste gramezile de zapada naclaite de poluarea din trafic. A plouat si-a dizolvat aproape fiecare munte de mizerie.
As fi ales frisoare si febra doar sa pot evita iesirea din dragul adapost. N-a fost sa fie.
Cred ca nu mi-a inghetat de tot sangele, nu inca.
Am calcat tacticos pe fiecare bucata de asfalt dezvelita de ploaie, si cand am ajuns la capatul rabdarii am pornit in linie dreapta cu apa rece inclestata pe glezne. Cu sau fara incaltari era la fel. Poate-ar fi fost mai bine fara caci picioarele mi-au devenit greoaie si nu ma mai ascultau.
Ca si cum n-ar fi fost destul... orasul a inceput sa fumege. Ceata era densa si puteam sa-i simt gustul. A intoxicat cladirile, si-a inclestat bratele deasupra cerului de parca n-ar fi existat niciodata soare.


Iar eu in cubul meu de sticla, semi-umana, cand privind acra in gol, cand incercand sa vad nuante de roz. Gandurile mele sunt diametral opuse azi.





O fi de la migrena?