Oboseala

Te trezesti cand urla alarma telefonului. Realizezi egoist ca mai poti profita de o jumatate de ora de stat sub plapuma. "Nu-mi mai aranjez parul, merge si asa" -  e scuza perfecta ca sa-ti procuri cateva minute in plus de somn. 15, mai precis.
Vine si mâţul vietii tale peste tine in pat. Are nevoie de afectiune. Si mancare. Il iei in brate, il pupi intre urechi si speri ca l-ai pacalit sa mai doarma cu tine cele 13 minute care ti-au ramas.
Suna iar alarma...cu 4 minute mai devreme.
Mintea ta trebuie sa decida: mai dorm 4 minute?
Nu, hai, misca-te.

In incercarea ta de a sta biped, realizezi ca te-ai pricopsit cu o minunata durere de gat.
Ajungi in baie. Te uiti in oglinda.
Nu prea iti place ce vezi, dar te gandesti ca te ascunzi sub machiaj.
Nu mai e vara, e normal sa fii palida. N-ai prea dormit, e normal sa ai cearcane.
Nu te mai plange, ai sa dormi la batranete.

Un pahar cu apa, un dus fierbinte si un machiaj mai tarziu arati bine. Esti chiar multumita. Il iubesti putin pe miaunache pentru ca ti-a fost dor de el, l-ai neglijat in ultimele doua zile si tocmai urmeaza sa pleci de acasa.
"Pa Nemo. Te iubesc!"

E frig afara? Habar n-am. Nu mai simt daca e frig sau nu. Stiu doar ca e lumina, nu suport lumina, deci ochelari de soare, ca sa nu-ti arda retina.
La metrou e deja o rutina sa te sufoci. Oameni multi, monotonie maxima. De ce nu rad oamenii in metrou? E o tristete aberanta. Cred ca esti singura care rade dimineata in metrou. Chiar daca te sufoci. Chiar daca nu iti place sa fii sub pamant, intr-un tub de metal, fara aer si cu o multime de oameni urati si imputiti in jur. Razi, ce cacat sa faci, doar n-ai sa plangi.

Hai, ca ai iesit la lumina si la aer. Aerul il respiri cu drag, de lumina te protejezi cu ochelarii. Respiri cu pofta dar te arde in gat.
Si..dintr-o data simti cum pulsul ti-o ia razna. Mainile incep sa-ti tremure, ochii ti se umezesc si nu, nu e de la vant. Iti vine sa urlii. Vrei sa spargi ceva. Vrei sa lovesti ceva pana te dor pumnii. Vrei sa fii transpirata si epuizata si sa n-ai putere sa mai gandesti. Vrei sa o iei la fuga si sa nu te mai opresti. Ai maxilarul inclestat pana la durere, simti cum nu poti sa inspiri, sa expiri, nu-ti mai vezi pasii, ai pumnii stransi cu o sete turbata de a face rau. Sa curga sange!

In isteria momentului te intrebi "iar?atac de panica?"
Te opresti putin. Te uiti spre soare. Nici n-ai remarcat cat de frumos e afara, in ciuda gerului. Dai ochelarii de pe ochi, respiri incet, incet, inhalezi aerul. "Te calmezi acum!".
Aminteste-ti toate motivele pentru care ieri radeai, erai linistita, fericita, calma, aveai rabdare, erai mandra de tine, ai avut zeci de revelatii, sute de idei, prieteni in jur, planuri de viitor.

Nu te calmezi, dar iti reiei pasii, stii drumul cu ochii inchisi.

Motive? Ai nevoie de motive?
Sunt fie nebuna, fie obosita.

Azi aleg sa fiu obosita.

Dar imi iubesc motanul!