De ziua mea

Buna ziua! 

Numele meu este Cristina Șomcutean și astăzi împlinesc 41 de ani. Mama mea m-a născut, după o noapte grea de travaliu, pe la 7:50 dimineața. Și-mi trimite în fiecare an, pe 31 Octombrie, la 7:50 dimineața, un mesaj frumos, compus atent, cu multă emoție.

Familia mea nu a fost una musai sănătoasă și funcțională (din punct de vedere emoțional, stabil, psihologic), însă am fost întotdeauna sinceri unii cu ceilalți, corecți, vehemenți. N-am ascuns căcatul sub preș, chiar dacă asta a însemnat să conviețuim extrem de dificil unii cu alții. Ne-am spus verde în față tot ce-am avut de spus, nu ne-am menajat. De ”acasă” am ”plecat” cu un mare bagaj emoțional (negativ), însă cu câteva valori bine închegate în ADN: sinceritatea, corectitudinea, hărnicia și...independența.

De la 18 ani mă am în grijă. Am plecat din cuib cu o săptămână înainte de majorat și tot de atunci îmi câștig pâinea. Niciodată, niciodată, absolut niciodată n-a câștigat-o altcineva pentru mine, iar dacă mi-a fost oferită (pâinea), am plătit-o nemțește.

Bucureștiul m-a ”primit” acum 22 de ani și, între timp, am învățat să-l iubesc și să-i spun acasă. Dar Maramureșul rămâne temelia mea. Bunica mea răposată mi-a fost model și erou și-i voi mulțumi în toate viețile că m-a făcut cine sunt azi. Tot ce e bun în mine e de la ea.

Sunt o persoană greu de digerat și de cunoscut. Am maximum 10 oameni pe pământul acesta care m-au văzut și cunoscut așa cum sunt eu. Garantez că fiecare dintre acești 10 oameni sunt absolut minunați.

Sunt loială și teritoriala. Casa mi-e sanctuar, familia mea (cladită de mine), mi-este piedestal. În acest moment, Luna, copila mea și Lokki, motanul meu, sunt cele doua cele mai importante creaturi pe care le ador. Poate tot ce fac, respir si gândesc are ca scop bunăstarea lor. Poate e prea mult, cu siguranta ar fi bine să învăț să respir și pe lângă, însă azi, acum, aici, nu vreau. Mi-e bine în formula asta.

Sunt o persoană sinceră. Mai bine tac decât să mint. Nu-ți voi spune adevărul  verde-n față dacă n-ai să-l ceri sau dacă am impresia că nu-l poți duce.  Însă voi deschide gura doar când am ceva de spus și nu doresc să umplu vreun gol stingher cu multe cuvinte de complezență. Urăsc complezența și compromisurile. Urăsc imaginea falsă și jocurile de societate. Mai bine nu. Nu doresc si n-am dorit niciodată să am o imagine. Dar am dorit întotdeauna să am o viziune de ansamblu.

Nu sunt sufletul petrecerii. Dar organizez niște petreceri foarte reușite. E o metaforă. Imi place controlul. Cui nu-i place? Dar niciodată nu l-am extins asupra altor persoane și niciodată n-am controlat mai mult decat bugetul familiei, temele fiica-mii și litiera motanului. Imi place, totusi, sa fiu intr-o pozitie de control, in ceea ce priveste viata mea. Asadar, intotdeauna voi pune paharul pe masa daca simt ca nu pot sa ma intorc singura acasa, voi evita complet viciile care tind sa ma controleze si n-o sa reactionez prea bine daca-mi faci o petrecere surpriza. Dar na, asta-s eu.

Ofer si cer loialitate. Fara compromisuri. Prefer solitudinea, compromisurilor. Daca nu exista acel unicorn compus din sinceritate, compasiune, empatie, respect, iubire, comunicare, prefer sa imi duc singura cana cu apa la batranete. Si am 41 de ani, cred ca nu vorbesc din carti, ci din experienta.

Am inselat un singur barbat, in timpul unei relatii de cuplu. N-a meritat-o si i-am recunoscut-o.  Si m-am simtit atat de mica pentru fapta mea, incat am zis ca mai bine nu, never again.

Imi plac si nu-mi plac oamenii. Lucrez mult la mine in contextul social. Asta pentru ca intru pe un mod demonstrativ in care tanjesc dupa acceptare si validare si nu-mi place asta la mine, nu ma simt autentica.

E destul de greu sa locuiesti cu mine sub acelasi acoperis. Sunt tipicara, cuibaresc greu, dar definitiv, imi place sa am o casa ingrijita, sa gatesc mancarea din suflet, sa impart confortul unui camin doar cu cei dragi mie, intr-o intimitate doar a noastra, sincera, profunda, intensa. Ma voi da peste cap sa-ti indeplinesc orice dorinta, daca te iubesc. Si ma pot bloca intr-un univers din alta galaxie daca simt ca ma manipulezi.

Ah, chestia asta cu instinctul. Il am. Miros oamenii. Miros sinceritatea, miros bunatatea. Si cel mai tare instinct din toate timpurile e cel de mama. Il numesc super-puterea mea. Ca mama, desi nu ma compar vreodata cu o alta mama, sunt chiar mandra de mine. Doar ca nu e despre cine sunt eu ca mama, e despre cine e ea, ca fiica. Sunt cea mai buna mama pentru fiica mea pentru ca am cea mai minunata fiica. M-am jucat putin.

Imi plac plimbarile lungi. De fapt, asta e meditatia mea. O plimbare lunga, indiferent de vreme, ma poate readuce, ancora, cu picioarele in prezent.

In relatiile cu oamenii apropiati as spune ca sunt ”de cursa lunga”. Adica sunt destul de toleranta, chiar daca nu par. Imi ia infinit de mult timp sa tai un om din viata mea si am o rezistenta nativa la abuz emotional. Pot sa trec peste infinit de multe chestii si sa raman ani de zile alaturi de omul nepotrivit. Insa, odata ce am ”rupt pisica” nu mai e cale de intoarcere. Nu ma intorc niciodata. Pentru nimeni.

Nu dau bani imprumut, nu iau bani cu imprumut. Nici carti. Nu promit decat daca sunt 100% ca pot sa-mi respect promisiunea. Imi respect intotdeauna promisiunile. Sunt destul de ciudata aici. Adica, o iau personal daca e cuvantul meu in joc. Si la fel de personal daca sunt impinsa sa-mi incalc cuvantul sau promisiunea.  Sunt de moda veche si cred ca valorile pe care ni le onoram sunt cam tot ce avem. Mai ales intr-o lume in care putem fi avatare si AI-uri.

Nu pot uita niciodata o tradare. Sau, pana acum, n-am reusit. Prefer sa ma impac cu pierderea unui om decat sa ma impac cu mine facand un astfel de compromis.

Daca e sa ma minti, fa-o bine de tot. Astfel incat sa nu ma prind niciodată. Pune niște suflet în minciuna aia, n-o lăsa ieftină și netâlcuită.

Imi place sa pun suflet in munca mea, nu pot sa muncesc automat. Nu sunt robot, nu folosesc chat gpt, imi scriu singura scrierile si ma mandresc cu asta. Mai bine sa n-am idei marete decat sa nu fie ale mele.

Mi-este teribil de greu ca mama singura. Sunt pe modul supravietuire si plang uneori in baie. Dar, am ales așa cum am simțit că e mai bine să fiu văzută de copila mea. M-am ales pe mine. Și știu că, oricât de greu a fost, a fost mișcarea corectă.

Pe langa instinctul de mama, mai am o super-putere. Nu ma mandresc neaparat cu ea, dar stiu ca ma pricep sa renasc. Sa ma recladesc, sa ma regaesc, sa o iau de la 0. Si, mereu imi iese bine. Zici ca-s noua, desi, clar nu-s.

La 40 de ani am trecut de la marimea S la marimea M. Aici e greu, prieteni, the struggle is real. Stiu de ce, stiu cum, stiu cand, nu ma pot acomoda cu ideea, dar nici sa reintru in blugii S.

Am vrut musai, musai sa las aici acest articol pentru ca, in ultima vreme, am avut mici momente de ratacire, in care nu mai stiam cine sunt, ce vreau, ce fac. O fi fost de la oboseala,habar n-am. In plus, cineva dintr-o alta viata mi-a dat putin peste nas atunci cand si-a permis sa ma fi caracterizat intr-un fel. Si-am petrecut ultimele doua luni cautand sa ii dau sau sa nu-i dau dreptate. Eu nu afirm fara sa cercetez. Asadar, nu, n-am personalitate narcisista. Am atasament anxios.

Asta sunt eu, atat cat pot scrie in cuvinte. Azi.

Pentru 41-ul vietii mele nu indraznesc sa-mi doresc chestii. Eu cand vreau, imi iau. Iar de vreau sa vreau, am mai spus, am mai incercat, nu se poate. As spera ca voi da jos, rand pe rand, toate mastile mele. Si sa privesc din nou in oglinda.

Atat.