2016, printre randuri

Mi-am zis ca indiferent ce, retrospectiva de an ramane lege pe blog. Si-n fiecare an fac la fel: citesc ce-am scris in celalalt decembrie, frunzaresc gandurile dintre randurile ultimelor articole si poate-poate se incheaga o concluzie. Vad finalul de an ca o incheiere, o despartire de trecut. Stiu ca e un cliseu al mintii mele dar imi fac pe plac si imi dau voie sa am aceasta placere vinovata.

Despre 2016...(mi-au amortit degetele pe tastatura asteptand si incercand sa sumarizez o descriere a anului ce tocmai trece). 2016 a fost anul schimbarilor. I-as zice si anul extremelor. Anul razboaielor mele cu mine.
Eu simt ca in 2016 am evoluat mult. Am facut niste schimbari extrem de importante in viata mea si am acceptat (in sfarsit) ideea ca uneori (doar uneori) iti este imposibil sa controlezi situatia. Pentru cineva obsedat sa detina controlul e un pas mare, credeti-ma.
Stiu ca la finele lui 2015 scriam ca ar fi fost anul in care "am inteles" - insa acum/azi/aici marturisesc ca nu pot eticheta atat de simplu si anul 2016.

Ca sa-mi justific blocajul si limba amortita as spune ca nu e nevoie de un final de an ca sa avem planuri. Nu trebuie sa-mi fac o lista cu chestii de facut, nu trebuie sa-mi etalez planurile si dorintele si aspiratiile abia pe 31 decembrie sau pe 1 ianuarie ca ele sa fie reale.

N-as vrea sa sune a speech motivational - am vazut ca e la moda azi sa ne transformam peste noapte in "life coach". Si mi se pare atat de amuzant sa vad un pustiulica de 20 si aproape 3 de ani care a locuit cu mamica pana acu sase luni - iar mutarea de acasa e cea mai semnificativa experienta profesionala ("a facut upgrade la viata") - insa s-a autointitulat life-coach pentru ca are peste 2000 de prieteni pe facebook. In fine, spunem ca nu "dau" sfaturi cu talc si marketing in ele - insa mi-ar placea sa fim toti capabili de introspectie rationala si reala. Mi-ar placea sa nu fie nevoie de o lista cu "rezolutii pentru 2017", ci sa fim obisnuiti sa evoluam. Sa ni se para firesc si natural.

In 2016 am avut semnificativa "revelatie" care m-a ajutat sa fiu si sa nu fiu buricul pamantului. :) Cum asa? Pasul 1: am constientizat ca NU sunt buricul pamantului - sunt doar un om. Pasul 2: imi place sa fiu doar un om, asta ma face sa ma simt buricul pamantului. E de citit printre randuri, nu se vrea a fi inteleasa metafora asta.

Indraznesc sa-mi propun totusi (ca e pe final de an e o simpla coincidenta, pe cuvant!) ca in urmatoarele 365 de zile sa fiu mai generoasa cu scrisul pe blog. Cam atat imi doresc de la mine.

Hai cu la multzeanu' ala si o tona de sampanie ca "asa se face".