Printre lucrurile caracteristice mie cu care nu ma mandresc dar nici nu mi-e jena se afla si "calitatea" aceasta de-a ma lua la tranta cu adevarul. Adica nu-mi pot tine gandurile in frau ca-mi explodeaza mintea. Nu ma pot cenzura, nu ma pot preface ca sunt altcineva.
Si credeti-ma ca mi-a fost greu de-a lungul timpului sa fiu EU. Catalogarile au curs cu nemiluita. M-au judecat si ras-judecat, crucificat si s-au dezis de mine multi. Ca sunt nebuna, rea, isterica, prea dura, prea, prea, prea eu.
Iar acum am ajuns la varsta la care nu-mi mai pasa. Eu sunt mica in lumea mare. O carte deschisa care n-are timp timp sa fie studiata de orice analfabet. Nu vreau sa fiu complexa, speciala, inteleasa, sociabila, placuta, iubita, admirata.
N-am timp sa respect regulile...Nu am timp sa astept minunile sa se intample, nu am rabdare sa mai dau a doua sansa, sa explic, sau sa ridic in slavi.
Pur si simplu vreau sa traiesc fiecare zi ca si cum ar fi ultima. Pentru ca poate maine va fi prima zi din restul celor ce mi-au ramas...
Poate maine :)
Postări
Un comentariu:
Te-ai autocriticat atatea ani,incearca sa te aprobi,fara sa astepti ca cei din jur sa o faca! Nimic sa nu-ti tulbure gandurile pentru ca doar tu esti acolo unde sunt ele iar ,,adevarul'' tau nu va fi la fel niciodata cu a celorlalti.Crede ca prin tot ce faci esti speciala si atat!
Trimiteți un comentariu