Povestea mea - inceputul

Mama era (inca mai este) o femeie frumoasa. Avea doar 15 ani cand l-a cunoscut pe tata. Cred ca s-a indragostit instantaneu de ea, desi el era implicat intr-o relatie - pe atunci avand doar 21 de ani.
Ea pustoaica rasfatata, el motociclist rebel. A curtat-o frumos, romantic, flori, bomboane, jucarele de plus, plimbari cu motocicleta. N-a reusit sa-i smulga mai mult decat o o strangere de mana.
L-a lasat s-o curteze, ii placea sa-l vada, sa-l stie indragostit, insa ea era inca un copil.
Pe la 17 ani intr-o seara fara nici o introducere in subiect l-a cerut de barbat. Asa vroia ea, sa fie mare, sa nu mai decida nimeni pentru ea. El n-avea de ales; sa accepte sau sa n-o mai vada.
El avea 23 de ani, ea 17 - au planuit nunta in secret - si inainte de cununia civila au avut totusi curajul sa-si invite familiile la nunta lor.
S-au casatorit civil in decembrie si religios in ianuarie. L-a scurt timp dupa nunta ea a ramas insarcinata. Cu subsemnata.
Majoratul mamei mele l-am prins in burtica. Poate si pasiunea pentru motoare tot in burtica am prins-o. Conducea motorul tatei fara ca el sa stie, sprijinindu-si burta cu copil pe rezervor.
Undeva la finele lui octombrie intr-o zi frumoasa de toamna tanara mamica a inceput sa aiba dureri. Initial le-a ignorat - nu stia ce insemnau - apoi s-a vazut nevoita sa cheme ambulanta.
A ajuns la spitalul judetean Baia Mare spre miezul noptii. Dupa o noapte de chin, dimineata, in ultima zi de octombrie, la orele 07:50 , a venit pe lume mogaldeata cu parul rosu, pielea alba si ochii verzi.
Trebuia sa fie baiat, asa isi dorisera tinerii parinti, dar nu au fost dezamagiti, era primul copil, era frumos, urla ca din gura de sarpe, trebuiau s-o iubeasca!
Pana la 1 an si o luna n-a facut nimic altceva decat sa tipe. Nu dormea niciodata noaptea, nu vroia suzeta, trebuia hranita doar cu lingurita, nu gangurea, nu era atenta sau receptiva, avea o incapatanare extraordinara de-a scoate pe toata lumea din minti cu programul ei de noapte si fara orice alta forma de comunicare. La 13 luni fix a cerut cutitul de pe masa ; "vreau cutitul".
Si din acel moment a inceput sa vorbeasca, corect, coerent, fara greseli de exprimare, fara balbaieli, fara gandureli, ca si cum isi pastrase toata energia pana atunci pentru a invata fiecare cuvant.
Doi ani mai tarziu a venit pe lume cealalta jumatate a echipei ; Pogonici. Mama avea 20 de ani cand s-a nascut sora mea Casandra. De data aceasta erau siguri ca o sa fie baiat, aveau numele pregatit: Vlad. Copila era mica, bruneta cu parul sarmos ce se incapatana sa stea ciufulit si maslinie la ten.
Arici Pogonici era cel mai cuminte copil din lume. A devenit un bebe cu pielea alba, ochi rotunzi si verzi, parul blond, si dolofana.
Pana sa implinesc 6 ani am locuit la bunica mea. Langa Baia Mare. De fapt, ea ne-a crescut. Mama si tata aveau serviciu, trebuiau sa munceasca mult pentru a intretine aceasta familie.
Am crescut la curte, am mancat sanatos, m-am jucat in livada cu copaci verzi, am mancat capsuni, zmeura, mere, pere, coacaze, din gradina noastra. Am respirat aer curat de la poalele muntelui, am zburdat prin campii cu flori de vara, m-am dat cu sania prin cea mai mare zapada, am cutreierat dealurile la topirea zapezii pentru a descoperi primele flori de primavara...
Am iubit animalele, am iubit natura si-am iubit-o cel mai mult pe bunica mea...in bratele careia adormeam in fiecare seara dupa cate doua povesti frumoase.
Parintii mei au decis sa se mute in oras pentru a le fi mai usor cu munca, sa aiba casa lor si numai a lor, se apropia scoala pentru copilul cel mare, trebuia sa primeasca o altfel de educatie.
Am perceput ruptura de bunica, de caminul nostru ca fiind extrem de dureroasa. Nu mi-a placut orasul, nu mi-a placut apartamentul cocotat la etajul 4, nu mi-a placut camera noastra, trotuarele si putinul spatiu verde.
A fost prima mea depresie...
De la 6 ani am refuzat sa mai vorbesc, sa ma deschid, am existat ca un robotel care face (sau nu) ceea ce i se comunica. Am inceput sa citesc "Povesti Nemuritoare" savurand pe rand toate volumele din biblioteca, poate pentru a-mi lasa mintea sa zburde intr-o lume imaginara...
Cand nu ma incuiam in camera noastra si citeam eram in curtea blocului cu cheia de gat, cu paturica si casuta papusilor alaturi de prietenele si vecinele noastre.
Mai exista insa o portita : vacantele.Toate vacantele de la scoala erau petrecute la bunica la tara. Cand eram norocoasa chiar si weekendurile. Acolo n-aveam nevoie de paturica, papusi,TV sau carti de povesti.
Traiam asadar dintr-o vacanta intr-alta. Perioadele dintre aceste vacante treceau fade, fara amintiri sau intamplari. Toata concentratia de viata incepea cand impachetam rucsacul si plecam la bunica.
Am trecut prin pubertate, prin adolescenta, prin muulte - marunte intamplari care mi-ar ocupa zeci de pagini. Majoritatea sunt construite acolo, in raiul meu, vara, iarna, primarava, depinde de vacanta in discutie.

Asa am ajuns sa cresc, sa iubesc, sa vietuiesc, sa contribui la ceea ce sunt azi construind o bucata din mine la aproximativ 600 de kilometri distanta...



Pun ordine in amintiri, le scriu, le aranjez in rafturile sufletului, pe masura ce fac ordine o sa imparc cu voi cateva pagini de viata.