I'm a smoker trapped inside this blonde!!!

Duc lipsa de imaginatie, de inspiratie, de transpiratie...de aglomeratie :) Urati-ma ca am chef de rime stupide! E unul din acele momente pline de nimic. Nu e drama, nu e extaz, e un moment in care n-aud nici linistea nici galagia, nimicul e definit de un nimic mai puternic si mai neutru ca niciodata. Boring!
Ceea ce tulbura acest nimic inspaimantator e tusea mea. Tusesc bolnavicios, puternic, sec, zgomotos, imi scuip parca bucati imaginare de plamani lasandu-mi pieptul convulsiv. Nici macar nu mi-e mila de mine cand raman spasita si inerta cu febra musculara la abdomen dupa 5 - 10 minute de tuse.
Dureaza de doua luni...A inceput in primul weekend de Vama, dupa prima noapte in sacul de dormit pe plaja. Initial am ignorat-o ca pe fiecare virus care-mi violeaza organismul. Ignore it and it will go away.
Au trecut doua luni in care ne-am cunoscut mai bine, ne-am imprietenit, a devenit parte din viata mea.
Nimic nu e mai romantic decat o tuse seaca/tabacica dimineata la prima ora venind din gatul delicat al unei domnisoare fragile. Eram mandra de tusea mea cladita in cei 6-7 ani de tutun romanesc. Am lasat-o sa-si faca culcus intre plamanii mei, sa-si ritmeze traiul odata cu pulsul meu, sa se odihneasca in aer conditioat, sa inhaleze miros proaspat de fum de cat mai mult ori pe zi... Am ajuns sa avem o relatie infloritoare...ea parea ca vrea ceva stabil de la mine, eu eram dispusa sa renunt la celibat si sa ma insor...urma sa-i propun sa traim fericiti pana la adanci batraneti. Vroiam sa-i pun plamanii mei pe tava, in semn de logodna!
Dar de cateva zile...nu ne mai intelegem...
Greturi, certuri, zvacnituri. M-a inebunit! Nu ma lasa sa dorm, nu ma lasa sa ma trezesc, nu ma lasa sa respir.
Ia-ma! I-am spus, dar nu ma mai chinuii! Pesemne s-a speriat de ideea de trai in comun? Are frica de commitment?
De doua zile am atins impreuna apogeul. Mi-a torturat fiecare bucatica din corp, m-a facut sa-mi doresc sa-mi smulg plamanii din piept si sa-i feliez si pun la fezandat. De fiecare data ii ofeream "tigara de dupa"...
Astazi insa m-am trezit la spitalul...tbc(nici nu pot scrie fara prescurtare)... sub amenintarea parintilor. Am zis c-o iau domle'! o iau!
Trecem in cealalta directie: spitalele din Romania.
De cand am vazut filmul "Moartea Domnului Lazarescu" ,care mi se pare cea mai buna relatare a sistemului medical romanesc, am refuzat orice fel de interventii care ar necesita vizite pe la doctori, medicamente, tratamente, etc. Se poate spune ca fac parte dintr-o secta, asa ma comport. Doar ca sunt excesiv de zgarcita si incapatanata. Ah, plus ca nu vreau deloc sa-mi salvez viata :)
Iata-ma totusi la spitalul maramuresean, cu o recomandare de medic in prealabil. Mergeam la sigur, urma sa ajung la spital sa ma vada domnisoara doctor, care de asemenea fusese anuntata ca vine tanara pacienta cotizanta.
Am mentionat ca dintre toate spitalele din Romania cel mai mult le urasc pe cele din Baia Mare? Daca n-am spus asta pana acum am sa incerc sa clarific situatia: nu cred in competenta medicilor autohtoni, de fapt imi sunt total indiferenti si as prefera sa putrezesc de vie decat sa am nevoie de ingrijiri medicale. Nu cred in spitale, nu cred in doctori, nu cred in vindecarile medicamentoase! I'm NOT a beliver. Cand ma duc la doctor sau la spital o fac incercand sa consider ca fiind ultima zi din viata mea inainte de apocalipsa. Si astfel reusesc sa ma las consultata in speranta unui diagnostic netratabil.
Am trecut prin toate procedeele...traversat holurile macabre; zeci de vete bolnavicioase, un sicriu tocmai scos prin spatele spitalului...goana dupa asistente, ekg, test de respiratie, radiografie, si...asteptarea...
Aveam bineinteles un plic in geanta. Plata diagnosticului.
Un interviu cu domnisoara doctor mai tarziu...bronsita spasmatica...tabacica!
"Ce-ati spune daca ati renunta la tigari?"
"definitiv?"
"da!"
"de cand?"
"de ieri!"
Imi pulsa in minte singurul raspuns aplicabil "PAS!" si totusi mi-a iesit:
"am sa incerc"
S-a uitat la mine ridicand din sprancene:
"Va mai explic riscurile?"
"Nu e nevoie..."
Am facut un calcul...cam cat am investit in plamanii mei pana acum...in dolari. N-o sa va spun suma...ma asteptam la una mai mare, mai semnificativa, nu e neglijabila, dar nici inspaimantatoare...
Timp de o luna voi face un tratament pentru a incerca sa repar un mic procent din daunele cauzate de mine...si bineinteles voi incerca sa nu mai fumez...
Nu vreau sa nu mai fumez.
Trebuie sa nu mai fumez!
...dar eu nu vreau!

Viciul meu...

Am sa incep cu un citat de pe 360:

"Respira-ma,iubeste-ma,asimileaza-ma...
Lasa-ma sa sa ma hranesc cu mintea ta, sa-ti incatusez creierul, sa-l iau in palme si sa nu-i mai dau drumul niciodata.
Corpul tau se abandoneaza milimentric si orgasmic devine una cu universul fara sa-i pese totusi de el.
Explodex in toata fiinta ta, te iubesc de inainte sa te cunosc iar tu ma iubesti aproape instantaneu pentru ca deja imi apartii, deja suntem un singur element.
Savureza-ma fara sa te opresti, nimic nu ma mai poate smulge din bratele tale. Eu sunt mintea ta, eu sunt corpul tau, eu iti gravez fiecare gand incet, incet , eu te completez iar tu traiesti acest extaz continuu fara sa poti sa te impotrivesti.
You're mine, you're mine, you sweet addict!"

Daca ati fi citit acest mesaj fara nici o alta explicatie care ar fi fost primul lucru la care v-ati fi gandit? Sunt chiar curioasa :)
Incerc sa-mi pastrez o luciditate elementara, mai ales ca nu vreau sa influentez pe nimeni :)

Imi aduc aminte de o replica din celebrele BD-uri "tovarashu' capitan...pasiunea mea...natura" :)

Dragii mei...pasiunea mea...tutunul! Suna grotesc, grosolan! Chiar acum in timp ce scriu, aproape reflex, am luat pachetul de tigari (marlboro light), am gasit repede bricheta, am aprins o tigara, inspir fumul cu sete, tin apoi tigara intre degete in timp ce tastez cu frenezie. Apartine mainii mele!Arata bine intre degetele mele... si simt fumul inundandu-mi rapid plamanii...ma hraneste sec/amar, apoi il expir grabit in timp ce salt din taste.Totul decurge natural.

Abia intrasem la liceu cand am aprins prima tigara...era trendy printre colegi sa injumatatesti fum dupa fum cu colega/colegul de banca. Parca imi aduc aminte "da' un fum", "sa-mi lasi si mie". La inceput ameteam dupa fiecare fum, o ameteala placuta, aproape alcoolica, uneori gretoasa. N-am renuntat insa...Parca erau mai interesante pauzele in cercul fumatorilor decat in cercul celor care isi mancau linistiti sandvisul in clasa...in banca.

Apoi am inceput sa-mi cumpar cate un pachet...nu se mai dadeau tigari la bucata, batea la ochi sa fur tigari de la ai mei, plus ca mama tocmai renuntase la tigarile pe care le fumam si eu ; Winchester :)

Toata perioada urmatoare a fost acompaniata de tigari...

Daca-mi amintesc corect (si, da! imi amintesc) marea mea schimbare de destin se datoreaza acestui viciu. M-a surprins tata fumand, mi-a tabacit dosul, iar eu din orgoliu si rebeliune am plecat de acasa. Pentru O TIGARA! M-am mutat, apoi am ajuns in capitala (bucurestiul infect pe care il detesc zilnic) unde au intervenit toate realizarile si nerealizarile de azi.

Fiecare zi incepe cu o tigara, fiecare barfa incepe cu o tigara. E detaliul impetuos necesar al oricarei clipe. Tigara de la cafea! Tigara din pauza de munca!Tigara de..dupa! Tigara...din..timp CE!!! "tu poti sa fumezi..." :))

Dar cu pasi maruni am ajuns si la momentul in care ... (ma si dor degetele sa scriu) renuntatul la tigara este mai trendy decat fumatul. "hai la o tigara!" , "m-am lasat" . Toate privirile se atintesc spre curajosul care si-a stapanit acest viciu, de parca tocmai ar fi castigat alegerile!

N-am renuntat la tigari pentru ca nu am vrut! In ciuda documentarelor, riscurilor, in ciuda tuturor de fapt, eu imi pastrez acest viciu dezgustator si bolnavicios!

Ma gandeam azi cand am initiat subiectul ca acest post este pregatirea de "closure". O sa-mi comunic ca renunt la fumat, si-am sa fumez pe ascuns. Ma ascund de mine! Sa-mi fie rusine!

Am devenit sinistrata in propria-mi familie: mama a renuntat, tata a renutat, sora-mea n-a fumat niciodata, iar EU trebuie sa fumez baricadata in bucatarie, sub hota, cu un sentiment profund de vinovatie...

Tusesc...am schimbat tigarile... Initial fumam Winchester, apoi am dat-o pe Winston, dar marea mea iubire au fost Marlboro Lights.

Eram pe-o terasa cand niste fete cucuiete/promoterite mi-au dat cadou (PENTRU ca fumez) un pachet de Glamour, roz, plin de sclipici. M-a fascinat designul, si mi se potriveau mainilor mele cu unghii proaspat NEroase. (mi-am spus mereu din complexe de unghii roase ca vreau sa am manechiura perfecta cand o sa primesc inelul de logodna, iau ulterior mi-am spus ca tigarile trebuie sa dea bine intre degetele mele, deoarece am renuntat la ideea de mariaj). Pana si tanti de la chiosc comanda Glamour special pentru mine, doar eu fumam acele tigari Slim, roz cu sclipici.

Acum...sunt total nepretentioasa, Vogue Rosu, Marlboro Lights, Glamour, Winston Slim...nu conteaza...fum, scrum si bani arsi!