Inevitabil

Am asteptat sa-mi treaca anii ca sa mi se stearga din gandire... Sa-mi treaca cheful de filosofat, sa-mi piara poezia din ganduri si pofta de tastat din degete. Degeaba. Creste.
Apoi, incarcata cu ale vietii lectii zilnice, ma contrazic adesea in oglinda spunandu-mi urmatoarele doua: ba ca totu-i predestinat si ca se va intampla la un moment dat indiferent ce facem noi ; ba ca nimic nu-i batut in cuie si ca avem liberul arbitru la indemana, sa dam vina pe el.
Ce sa faca omul bun? Sa astepte destinul sa-si faca norma sau sa incerce in zadar sa prinda sansa de coada? Sau, poate putin din amandoua?
Ne-am nascut fiinte incapatanate si ne hranim cu pofta ghicind viitorul in stele. Ne chinuim atat de tare sa-l ghicim incat uitam ca prezentul il construieste de fapt. Gandind asa, as indrazni sa cuget: pai, in acest caz viitorul nu-i deloc imprevizibil!
Dar, uite ca e imprevizibila ziua de maine pentru ca noi toti alegem sa dam cu fruntea in perete si sa invatam lectia proprie. N-as accepta nici eu, poate nici tu sa traiesti sau sa alegi in locul meu. Chiar daca ale noastre situatii seamana precum doua picaturi de apa. Nu vreau exemple vreau experienta. Sau, cel putin asta imi spune masochista din mine.
Si tot acest amalgam de vorbe are in spate o concluzie (pe care de altfel v-am mai spus-o si cu alte ocazii) : anume ca toate dorintele ni se implinesc cu conditia sa le dorim. Fie ca-ti doresti tigari de la chioscul din coltul strazii, sau, fie ca iti doresti ca intr-o zi sa incepi o noua viata, sa ai o noua sansa, sa traiesti inca o data :)