Obsesiile sentimentale

Vreau sa tratez acest subiect delicat, poate cu ajutorul celor ce ma citesc, gasesc explicatiile necesare celor afectati...
Intial ma gandeam sa scriu despre obsesiile omenesti, dar ar fi prea multe, divizate si analizate n-ar mai focusa atentia pe ceva cu adevarat important: obsesiile sufletesti/sentimentale.
Cati dintre voi au trait la un moment dat o obsesie de genul acesta? Cati au constientizat-o si cum am depasit-o? Obsesie sentimentala, fizica, psihica, dramatica...
N-ar fi tocmai ortodox sa incheg un clasament al acestora, dar pot sa le amintesc pe cele mai des intalnite:
Obsesia adolescentina (asa o numesc eu) - prima dragoste. Se concretizeaza de indata de devenim capabili de sentimente. Uneori subiectul acesteia este o himera, un rock-star, o vedeta de film, un autor, insa fiecare element al obsesiei adolecentine este piesa a unui mare puzzle.
Nu este un microb puternic deoarece are menirea de-a chinui un suflet tanar cu mare capacitate de regenerare. Daca prima dragoste ramane ca o amintire amuzanta, depinde doar de puterea mentala a adolescentului. Latura morbida (din cele intamplate in ultimii ani) transforma o pasiune de acest gen intr-o drama (uneori) datorita emotiilor alimentate in exces...
Sa ramanem totusi cu o impresie de eveniment natural si sa cocluzionam ; fiecare dintre noi are o prima pasiune/dragoste/obsesie. De obicei acestea ne definesc capacitatea sentimentala de mai tarziu.
Obsesia perfectiunii - relatia perfecta. Intregul univers se concentreaza pe capacitatea umana de-a emite si recepta sentimente... Cei afectati de obsesia perfectiunii sunt vesnic neobositi, avand resurse inepuizabile de optimism si sperante. Relatia ta e perfecta, sentimentele tale sunt cele mai profunde, modalitatea ta de iubire este unica si irepetabila. Constientizata sau nu, aceasta obsesie devine un reflex al personalitatii noastre. Bineinteles, tindem cu totii spre propria perfectiune, si asta nu a afectat niciodata pe nimeni. Eu vorbesc despre delirul neimplinirii, suferinta infometata de a atinge orgasmul divin. Cei afectati au de strabatut etape puternice: nimeni nu este suficient de bun pentru a le impartasii sentimentele proprii? Cine iubeste mai mult intr-un cuplu? Cine iubeste mai frumos? Entuziasmul tine putin, frica de normalitate sufoca referentul, si intr-un final atinge apogeul egocentrist: nimeni si nimic nu merita ofranda mea sentimentala!
Obsesia fidelitatii - gelozia. Ca si in cazul celor mai sus mentionate, daca tinem cont de dozajul administrat suntem in siguranta. Cealalta extrema; gelozie, posesivitate, lipsa de incredere. Pacientii pot cu usurinta sa isi afecteze functiile cerebrale. E o boala pana la urma. Cu cat partenerul este incatusat, suspectat, verificat, controlat, testat, cu atat gelozia este alimentata. Nevinovatia partenerului e doar o chestiune de timp in mintea suferindului. Pana la urma va ceda! Si asa se si intampla!
In opinia mea cea mai importanta...ramura (sa-i zicem asa) e obsesia iubirii (neimplinite). Nu-mi permit sa-mi dau cu parerea despre pacientii suferinzi...pot doar sa intreb acum publicul: cati dintre voi ati trait o obsesie sentimentala de acest gen? Innebunit, suferit, suflet sfasiat, durere nemarginita? Si pur si simplu NU poti sa treci peste. E un blocaj emotional. Ati epuizat toate argumentele logice, ati analizat toate argumentele mai putin logice, v-ati lasat cunostintele si prietenii fara cuvinte, si cu toate acestea...o simti...e acolo, vie, ca niciodata, pulseaza in venele tale...intre tample, coborand incet spre piept, unde stii...daca ajunge, esti ca supus la electrosocuri. Nu exista motiv, cauze, urmari, contraindicatii. E un fel de zona crepusculara a ratiunii...
Duce intr-atat de departe incat justificarea "iubesc" suna fad. Ajunge sa-si supuna/subjuge pacientii intr-un asemenea hal incat acestia nutresc ura pentru sine, dar iubire pentru himera. Da, corect mentionat himera. In momentul in care ne-am infectat cu obsesia iubirii, de fapt obiectul adoratiei noastre nu exista. Ii alocam inteligenta, suflare, minte, verticalitate, chiar si un comportament autoimpus de subconstientul nostru. Totul pentru a persista in obsesie...
Sacrificiile unei iubiri obsesive nu au finalitate, nu au ratiune, nu au limite... din pacate.

Am scris ceva mai inflacarat despre aceasta ultima...forma obsesiva. Ce e mai dramatic? Sa fi suferit de ea? Sa nu fi suferit de ea, dar sa stii ca esti in pericol? Sa nu gasesti o cale de iesire? Sa se profite de situatie?
A nu se intelege gresit. Cred in puterea iubirii. Cred ca oamenii ajung sa se iubeasca frumos, sa imparta binele si raul impreuna...Obsesia iubirii apare ca forma justificativa. Nu ti se impartaseste iubirea transmisa initial, nu s-a concretizat ceva in care ai crezut, cauzele sunt multiple. Ideea e ca o suferinta de acest gen, transformata in obsesie, ajunge sa traumatizeze si sa afecteze de la fizic la psihic pacientul.
Ar trebui sa ofer solutii? Orice as spune suna a basm, cititorii afectati vor analiza prin ceata spusele mele si probabil nu au suficienta energie sa lupte pentru a le intelege.
Puterea sta in noi. Salasuieste in noi. Resursele umane sun inepuizabile (am mai spus-o) si autosugestia face miracole. Ca in cazul Alcoolicilor Anonimi, important e sa decidem directia. Sa fim convinsi de ea.
Imi aduc aminte de replica din Trainspotting : "I chose not to choose life!"
Abordand o explicatie oarecum mistica spun ca ceea ce ne e scris n-are cum sa fie evitat.Ni se dau puncte de reper pentru a mentine traseul vietii, insa noi suntem judecatorii supremi. Daca faramitam aceste experiente si trairi, le analizam (chiar si cu ultimele resurse) si reusim sa tragem concluziile potrivite, cred eu, in fiecare dintre noi se afla suficienta vointa, si capacitatea aferenta depasirii unei obsesii...

Been there, done that!